Raport final privind incendiul de la Spitalul din Piatra Neamţ: focul a pornit de la o candelă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform unui raport final al Instanţei Supreme, incendiul din Secţia ATI a Spitalului din Piatra Neamţ din timpul pandemiei a pornit de la o candelă adusă de o asistentă la capul unui muribund, a transmis avocatul Adrian Cuculis. 

FOTO Exploziv TV

Mai mult, secția respectivă era fără ventilație, iar concetrația de oxigen din încăpere era una periculos de mare.

Deşi exista iniţial şi suspiciunea unui scurtcircuit, acesta a apărut ulterior ca urmare a propagării incendiului în faza de preflashover”, spune avocatul Adrian Cuculis.

Reamintim că zece pacienţi au murit, în noiembrie 2020, în timpul incendiului din Secţia ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. În secţie erau pacienţi COVID-19. Două saloane în care se aflau 16 pacienţi au fost cuprinse de flacări, iar un medic care a încercat să salveze pacienţii a suferit arsuri grave.

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți