În plină criză, Parlamentul finanţează cu 1 milion de euro schitul românesc de la Muntele Athos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În plină criză provocată de pandemia noului coronavirus, Parlamentul României a decis finanţarea cu aproape 1 milion de euro a schitului românesc de la Muntele Athos.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, la finalul săptămânii trecute, legea prin care sprijinul financiar acordat anual de statul român pentru schitul românesc „Prodromu”, de la Muntele Athos, se majorează de la 250.000 de euro la 960.000 de euro.

Articolului 2 al legii prevede ca anual să se aloce „de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Culturii, o sumă în lei, echivalentă cu 960.000 de euro, pentru Schitul românesc „Prodromu” de la Muntele Athos din Grecia.

Proiectul a fost iniţiat de deputatul PSD Iulian Iancu şi semnat de alţi 89 de senatori şi deputaţi de la toate partidele parlamentare cu excepţia USR. Depusă în Parlament în octombrie anul trecut, legea a primit votul final pe 10 martie, cu doar câteva zile înainte de instituirea stării de urgenţă în România din cauza pandemiei de coronavirus. Iniţiativa a fost votată de 185 de deputaţi, în vreme ce 57 s-au s-au pronunţat împotrivă (32 de la PNL, 19 de la USR, 3 de la UDMR, unul de la PMP şi 2 de la neafiliaţi). Senatul adoptase proiectul în toamnă tacit, fără dezbatere.

Social-democratul Iulian Iancu susţine în expunerea de motive că majorarea la aproape un milion de euro a sumei date de statul român schitului din Grecia este necesară pentru finalizarea lucrărilor de restaurare începute în urmă cu 30 de ani şi neîncheiate nici până acum din cauza scumpirii repetate a manoperei şi a materialelor de contrucţie.

”Ca un termen de comparaţie, statul francez cheltuie aproximativ 4.000.000 euro anual pentru întreţinerea Catedralei Notre Dame”, îşi argumentează deputatul PSD iniţiativa.

„În plină criză: când se discură despre tăieri salariale, când nu sunt bani pentru cele necesare supravieţuirii, când nu ştim câte firme vor fi în stare să îşi repornească activitatea, când nu ştim câţi oameni pot supravieţui după ce şi-au pierdut locul de muncă, politicienii români găsesc de cuviinţă să finanţeze schitul românesc de la Muntele Athos cu un milion de euro.

Bune priorităţile politicienilor români, excelente. Aruncaţi cu bani în biserică, aşezaţi-vă în genunchi în faţa icoanelor plimbate pe stradă şi apoi întrebaţi-vă de ce nu merg lucrurile cum trebuie ... Ce nu fură unii politicieni au grijă ceilalţi să cheltuiască inutil”, a comentat pe pagina sa de Facebook, Claudiu Tufiş, conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu