În dosarul Colectiv, reunit cu cel al lui Piedone, a fost stabilit un nou termen pentru 3 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nou termen în dosarul Colectiv FOTO Adevărul

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au stabilit, vineri, pentru data de 3 iulie un nou termen în dosarul incendiului de la clubul Colectiv, care a fost reunit cu cel al fostului primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone.

Tribunalul Bucureşti încă nu a început judecata pe fond.

La termenul anterior, din 16 mai, judecătoarea de caz a facut o cerere de abţinere care a fost aprobată de alt magistrat şi s-a hotărât repartizarea aleatorie a dosarului unui alt judecător, iar la termenul de vineri s-a constatat că noul judecător avea mai multe cauze, astfel că dosarul Colectiv a fost amânat. Fostul primar al sectorului 4 nu a venit la instanţă.

Această cauză a ajuns la Tribunalul Bucureşti după ce în 5 aprilie Judecătoria Sectorului 4 a decis să reunească dosarul incendiului de la clubul Colectiv cu cel al fostului primar Cristian Popescu Piedone. Totodată, magistraţii au respins cererea urmaşilor celor decedaţi şi a răniţilor ca statul să fie parte în proces pentru plata despăgubirilor. Judecătorii au respins şi sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie ridicată de juristul Ministerului de Interne.

Judecătoria Sectorului 4 a început, în 7 februarie, judecarea pe fond a dosarului "Colectiv" în care sunt acuzaţi de ucidere din culpă patronii clubului şi administratorii firmei care a pus artificiile în seara concertului din 30 octombrie 2015.

În dosarul "Colectiv” s-au constituit părţi civile 139 de persoane, 11 spitale şi cinci instituţii.

Dosarul "Colectiv” a ajuns la Judecătoria Sectorului 4 în 28 aprilie 2016, când a intrat în procedură de cameră preliminară.

Procurorii Parchetului instanţei supreme i-au trimis în judecată pe George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, patronii clubului Colectiv, pe Daniela Ioana Niţă şi Mihai Cristian Niţă, administratorii firmei Golden Ideas Fireworks Artists care au instalat artificiile folosite în seară concertului din 30 octombrie 2015 şi pe pirotehnicianul Viorel Zaharia, care a fost prezent în club.

Aceştia sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în formă agravată şi neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă. În plus, Daniela Niţă este judecată şi pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.

De asemenea, SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL au fost trimise în judecată pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în formă agravată.

Procurorii continuă cercetările, într-un dosar disjuns, faţă de artificierul Marian Moise, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală. Marian Moise a fost trimis de firma Golden Ideas Fireworks Artists să pună artificiile în clubul Colectiv, la concertul trupei Goodbye to Gravity. Ancheta în cazul său a început mai târziu pentru că acesta a fost rănit în urma incendiului.

Dosarul fostului primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost instrumentat de procurorii DNA, care în 5 mai 2016 l-au trimis în judecată pe fostul edil, alături de alţi trei funcţionari din primărie, sub acuzaţia de abuz în serviciu.

Cei patru sunt acuzaţi că au eliberat acordurile şi autorizaţiile de funcţionare pentru clubul Colectiv, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la securitatea la incendiu.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti în 5 mai 2016, iar în 14 octombrie instanţa a decis că procesul poate să înceapă şi că rechizitoriul a fost corect întocmit.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG