Imagini impresionante din Harghita. Mii de oameni s-au aliniat pentru sfinţirea bucatelor de Paştele Catolic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de oameni au luat parte la ceremonialul de sfinţere al bucatelor, la Miercurea Ciuc. FOTO: Szekelyhon / Verdes Nandor

Peste 3.500 de oameni s-au aliniat la Miercurea Ciuc, în judeţul Harghita, pentru ceremonialul de sfinţire al bucatelor, cu ocazia Paştelui Catolic. Lumea a dat dovadă de o disciplină şi de un simţ civic impresionant şi a respectat cu stricteţe măsurile de siguranţă pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus.

Dacă în alţi ani ceremonialul se desfăşura doar pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, autorităţile au decis, în acest an, să extindă zona, pentru păstrarea distanţei fizice, notează Agrepres. 

Autorităţile locale au blocat circulaţia pe două bulevarde importante din centrul oraşului. Cei 3.500 de oameni, fiecare cu câte un coş în care se aflau bucate speciale pentru masa de Paşte, s-au aşezat în ordine într-o zonă în formă de cruce, pe o suprafaţă de aproximativ doi kilometri.

FOTO: Szekelyhon  / Verdes Nandor 

Nu în ultimul rând, organizatorii au împărţit gratuit măşti de protecţie celor care nu aveau, iar în paralel slujba de sfinţire a fost transmisă online, din cauza pandemiei de COVID-19.

Slujba de sfinţire a bucatelor a fost oficială de episcopul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, Tamas Jozsef, care s-a adresat credincioşilor, împreună cu mai mulţi preoţi catolici, de la un altar improvizat în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor.

„Acest moment e unul plin de bucurie, de eliberare spirituală că putem fi aici, împreună. Isus a spus: 'Unde doi sau trei oameni se adună în numele meu, acolo sunt şi Eu". Aici suntem mai multe mii. Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să pună capăt acestei pandemii şi ca traiul în această ţară să se îmbunătăţească..Vă dorim Sărbători Pascale binecuvântate tuturor", a spus preotul Darvas-Kozma József.

Potrivit sursei citate, la finalul liturghiei, preoţii le-au adresat credincioşilor tradiţionalele urări de Paşti, iar la final a fost intonat imnul Ungariei şi cel secuiesc. 

Vă mai recomandăm şi: 

Papa Francisc, la Slujba de Înviere: În aceste vremuri întunecate, creştinii să nu uite că temerile lor vor fi înlocuite de speranţă VIDEO

Slujba de Înviere la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?