Andrei Hrebenciuc scapă de dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, după ce ÎCCJ a dispus încetarea procesului penal

0
Publicat:

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus luni încetarea procesului penal împotriva inculpaților din dosarul retrocedărilor ilegale de păduri de la Romsilva. Decizia a venit pe motiv că faptele de care erau acuzați inculpații s-au prescris.

ÎCCJ a dispus încetarea procesului penal în dosarul Romsilva. Foto: Foto news

Înalta Curte de Casație și Justiție a luat decizia de a înceta procesul penal împotriva persoanelor acuzate în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri de la Romsilva. Potrivit AGERPRES, condamnările aplicate de Curtea de Apel Brașov în iulie 2021 au fost anulate în urma acestei decizii.

Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc a scăpat de doi ani de închisoare cu suspendare. Acesta a atacat împreună cu ceilalți inculpați decizia Curții de Apel Brașov, dar și-a retras apelul în noiembrie 2021. Ulterior, Viorel şi Andrei Hrebenciuc, dar şi fostul deputat Ioan Adam şi-au recunoscut vinovăţia, solicitând să fie judecaţi prin procedura simplificată.

Celelate persoanele care au scăpat de pedepse sunt: Ioan Adam, fost deputat, care primise la Curtea de Apel Braşov o condamnare de 2 ani închisoare cu executare;Lorand Andras Ordog, judecător la Tribunalul Covasna, care primise 7 ani cu executare; Paltin Gheorghe Sturdza, beneficiarul retrocedării care a scăpat de 3 ani cu executare; Anca Roxana Bularcă, fosta soţie a deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Braşov, care primise 2 ani de închisoare cu suspendare.

Cine mai scapă

De asemenea, s-a dispus încetarea dosarului și pentru ceilalți inculpați din dosar: Dan Costin Bengescu, Gabriela Rodica Sturdza (fostă Zaharia), Sorin Ion Iacob, Ioan Mătăşel.

Prescrierea a intervenit ca urmare aplicării unor decizii ale Curţii Constituţionale, dar şi faptului că procesul a fost mutat timp de opt ani pe la mai multe instanţe. În 2015 dosarul a fost trimis de DNA la ÎCCJ,  în 2018 Instanța Supremă a dispus primele condamnări; în 2019 au fost anulate condamnările date cu un an în urmă de cinci judecători de la ÎCCJ; în iulie 2021 Curtea de Apel București a menținut pedepsele aplicate în 2018; în septembrie 2021 dosarul a revenit la ÎCCJ; în iunie 2022 a fost pronunțată sentința definitivă, însă procesul este întârziat aproape un an; în noiembrie 2023 judecătorii de la Instanţa supremă constată că faptele s-au prescris, iar toate pedepsele sunt anulate.

Acuzațiile din dosarul de la Romsilva se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare de teren forestier în judeţul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza. DNA a estimat că prejudiciul în acest dosar se ridică la aproximativ 304.000 euro, reprezentând contravaloarea terenului.

Viorel Hrebenciuc şi-a recunoscut faptele în faţa judecătorilor şi a spus că a acceptat să intervină pe lângă funcţionarii unor instituţii din Bacău pentru ca Paltin Gheorghe Sturdza să intre în posesia a 43.000 de hectare de pădure. În schimbul intervenţiei, Hrebenciuc urma să primească 12.000 de hectare, prin încheierea unui act adiţional pe numele fiului său.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”