Guvernul amână încă 5 ani, până în 2019, dreptul călătorilor de a fi despăgubiţi la întârzieri CFR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Termenul de la care călătorii pot primi despăgubiri pentru întârzierea trenurilor în curse pe teritoriul României, în baza unui regulament al Uniunii Europene, a fost amânat de Guvern cu încă cinci ani, până în decembrie 2019, cu argumentul că astfel de despăgubiri ar crea CFR pagube semnificative.

Amânarea a fost decisă în ultima şedinţă de guvern, după ce acest termen mai fusese amânat o dată, în 2009, pentru alţi cinci ani, respectiv până în decembrie 2014.

"Acordarea acestor derogări pentru următorii 5 ani este imperios necesară, devenind foarte dificil de asigurat, nivelul de regularitate, despăgubirile şi compensaţiile pentru întârzieri producând pagube financiare semnificative operatorilor feroviari, urmare stării deficitare a infrastructurii feroviare, pentru care gestionarul de infrastructură nu poate fi tras la răspundere. Deşi în perioada 2009-2014, s-au facut demersuri în privinţa cresterii calităţii serviciilor feroviare prin măsuri organizatorice şi investiţionale, reînnoirea derogărilor pentru următorii 5 ani este necesară pentru a obţine timp în vederea obţinerii unor compensaţii adecvate pentru serviciul public şi pentru asigurarea sumelor necesare respectării standardelor minime de calitate a serviciilor prin reînnoirea/modernizarea parcului de material rulant, modernizarea sistemelor de informare a călătorilor, dotări pentru persoane cu mobilitate redusă la nivelul staţiilor de cale ferată. Toate aceste măsuri implică un efort investiţional pe o perioadă de 5-10 ani, care nu poate fi realizat într-un timp scurt de acţionariatele întreprinderilor de transport feroviar de călători şi ale gestionarului de infrastructură", este justificarea Guvernului.

Conform regulamentului european, a cărui aplicare este amânată constant în România, călătorii au dreptul să primească despăgubiri în cazul anulării sau ori întârzierii trenurilor sau pierderii legăturilor între curse, inclusiv să li se ramburseze total sau parţial banii plătiţi pe bilet.

CITIŢI ŞI:

Ponta: Se lucrează la un proiect mai vechi de dezvoltare în sens european a Gării de Nord din Bucureşti

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Semnalele urgente pe care ți le dă corpul când ești deshidratat, deși nu îți este sete. Sunt ignorate de majoritatea oamenilor
Filmul românesc care a detronat toată industria cinematografică de pe Netflix. Toată lumea e în șoc
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început