Grupare specializată în furturi de carduri, anihilată de poliţişti români şi belgieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O grupare specializată în furturi de carduri, anihilată de poliţişti FOTO Adevărul

O grupare specializată în furturi de carduri de credit şi extrageri frauduloase de bani, din care ar face parte şi români, a fost anihilată de poliţişti din România şi Belgia, în acest caz fiind făcute, miercuri, 13 percheziţii în Capitală, potrivit Poliţiei Române.


Membrii grupării sunt suspectaţi de comiterea a 100 de furturi de carduri pe teritoriul României, Belgiei, Franţei, Cehiei, Danemarcei, Italiei, Olandei, Marii Britanii şi Australiei şi de producerea unui prejudiciu de aproximativ 246.000 de euro, precizează sursa citată.

După ce furau cardurile, suspecţii ar fi efectuat extrageri frauduloase de numerar şi ar fi efectuat cumpărături de la diferiţi comercianţi, pe care le-ar fi recomercializat, ulterior, la jumătate de preţ, susţin anchetatorii.

De asemenea, ei ar fi folosit cardurile în săli cu jocuri de noroc, pentru extrageri de numerar.

În urma percheziţiilor de miercuri, au fost reţinute trei persoane din Bucureşti, cu vârste cuprinse între 25 şi 46 de ani, pe numele cărora au fost emise mandate europene de arestare. Cei trei urmează să fie prezentaţi Curţii de Apel Bucureşti, în vederea demarării procedurilor de predare către autorităţile judiciare belgiene.

„În urma cooperării dintre poliţiştii români de investigaţii criminale şi autorităţile judiciare belgiene, în cauză au fost identificaţi mai mulţi cetăţeni români, suspectaţi ca făcând parte din acest grup infracţional. O parte dintre membrii grupării au fost arestaţi preventiv atât pe teritoriul Belgiei, cât şi pe teritoriul altor state, doi fiind cercetaţi în stare de arest preventiv în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Capitalei, pentru comiterea aceloraşi gen de fapte”, mai arată Poliţia Română.

La destructurarea grupării au participat şi procurori ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese