Greva magistraţilor, bucuria infractorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magistraţii au suspendat activitatea până când guvernanţii vor renunţa la hotărârea de a elimina pensiile speciale FOTO Mediafax / Alexandru Dobre

În unele cauze penale ar putea interveni prescrierea faptelor, atrag atenţia experţii în Drept, în contextul în care judecătorii intră în a doua săptămână de grevă ca urmare a tăierii pensiilor speciale, iar judecătorii CCR vor discuta despre neconstituţionalitatea acestei măsuri abia la mijlocul lunii viitoare.

Magistraţii şi personalul auxiliar din Justiţie au intrat în a doua săptămână de protest prin suspendarea activităţii, pe termen nedeterminat, până când guvernanţii vor renunţa la hotărârea de a elimina pensiile speciale, inclusiv pensiile de serviciu ale judecătorilor, ale procurorilor şi ale grefierilor.

Conflictul dintre puterile Executivă, Legislativă şi Judecătorească va fi tranşat de Curtea Constituţională, unde au fost depuse o serie de sesizări privind neconstituţionalitatea legii care elimină pensiile de serviciu, adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor. O decizie a CCR este puţin probabil să vină în aceeaşi zi în care au loc dezbaterile, adică pe data de 18 martie. Apoi, indiferent de de natura deciziei, ea va intra în vigoare după publicarea ei în Monitorul Oficial.

„Este evident afectat foarte grav actul de justiţie şi, de asemenea, stabilitatea circuitului civil (cauzele civile sunt majoritate în raport cu cele penale - n.r.). Nu vorbim de doar două luni, ci vorbim de un termen mult mai îndelungat în care litigii importante – nu doar cele din penal – pentru cei care le-au iniţiat sau pentru cei care sunt daţi în judecată sunt tergiversate. Va urma o altă situaţie, cu care ne vom confrunta cu toţii, în care instanţele – urmare a acestor amânări – vor fi în mod evident aglomerate, cu tot ceea ce înseamnă aglomeraţia instanţelor”, atrage ateţia avocatul Daniel Adrian Briscan, specialist în drept penal.

Instanţele vor deveni şi mai aglomerate

În ceea ce priveşte consecinţele unor amânări repetate ale cauzelor, în contextul în care vacanţa judecătorească începe pe data de 1 iulie şi se termină pe 31 august, avocatul este de părere că magistraţii, prin această formă de protest, îşi fac tot lor rău. „Se poate spune că magistraţii într-un fel îşi fac rău pentru că în loc să aibă de motivat soluţii şi să aibă cercetarea judecătorească făcută pe parcursul mai multor şedinţe de judecată, se vor înghesui toate. Vor întâlni şi o presiune din partea justiţiabililor şi din partea avocaţilor pentru că, bineînţeles, fiecare şi-a făcut nişte prognoze referitoare la afacerile judiciare pe care le au. Automat, aceste prognoze fiind depăşite în timp din această cauză, se vor formula cererei de soluţionare cât mai grabnică a proceselor”, explică Briscan. 

El a vorbit şi despre riscul ca protestul magistraţilor să le vină „mănuşă” unor inculpaţi. 

Există riscul în penal de a nu fi traşi la răspundere unii dintre autori prin simpla intervenire a prescripţiei. Timpul curge în favoarea inculpatului şi pot să spun, deşi sunt avocat de penal, că el curge în defavoarea societăţii în general, pentru că există un principiu al celerităţii procesului penal care presupune ca, pentru a avea o stabilitate socială şi o siguranţă, fapta pe care o reprimi prin actul de justiţie să fie cât mai apropiat în timp de pedeapsă. De aceea şi intervine la un moment dat prescripţia penală, care presupune stingerea totală a răspunderii penale”, mai arată avocatul Daniel Briscan.

Înalta Curte a decis să sesizeze CCR cu privire la neconstituţionalitatea eliminării pensiilor de serviciu ale magistraţilor. La rândul lui, Avocatul Poporului a atacat la CCR legea care elimină pensiile speciale. În paralel, zeci de instanţe din Bucureşti şi din ţară şi-au suspendat activitatea pe o perioadă nedeterminată şi judecă doar cauze de urgenţă, magistraţii fiind susţinuţi în demersul lor şi de grefieri, arhivari sau alţi reprezentanţi ai personalului auxiliar din instanţe.

Degeaba bagi la puşcărie persoana care a comis fapta după foarte mulţi ani. E foarte important ca faptele penale să fie pedepsite cât mai aproape de comiterea lor

Adrian Daniel Briscan, avocat

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”