Gordon i-a cerut lui Băsescu să aibă cu Ponta o colaborare pragmatică dacă revine la Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Philip H. Gordon

Asistentul lui Hillary Clinton, Philip Gordon, i-a solicitat, în cadrul vizitei efectuate în România, președintelui suspendat, Traian Băsescu, să încerce să colaboreze "în mod pragmatic" cu Guvernul, în cazul în care se întoarce la Cotroceni.

Departamentul de stat al SUA a publicat transcriptul discuţiei între Gordon şi câţiva jurnalişti români. Întrebat dacă a discutat cu Traian Băsescu cum va decurge relația acestuia cu rivalii săi politici, în cazul în care revine la Cotroceni, Philip Gordon a declarat că au fost abordate "mai multe scenarii, inclusiv cel al reîntoarcerii, în urma unei decizii a Curții Constituționale".

"I-am solicitat - așa cum am cerut tuturor - să respecte statul de drept și, în măsura posibilului, să colaboreze în mod pragmatic cu guvernul", a declarat Gordon.

"Nimeni nu se așteaptă ca acești rivali politici să fie cei mai buni prieteni, să formeze o coaliție și să coopereze fericiți împreună, dar așteptăm de la ei să colaboreze în cadrul structurilor constituționale și să lucreze împreună în interesul populației și al parteneriatului nostru", a mai precizat asistentul secretarului de stat, Hillary Clinton.

Philip Gordon a subliniat că există mai multe "proiecte comune" care nu ar trebui să fie subiectul partizanatului politic. "Vreau să cred că liderii din toate părțile spectrului (politic) doresc ca economia să se redreseze, doresc ca parteneriatul NATO și cel cu SUA și scutul antirachetă să meargă înainte, doresc să existe securitate energetică", a spus oficialul american, care le-a reamintit politicienilor români că și în SUA au existat cazuri de coabitare.

"Destul de des avem coabitare între liderii executivi și cei legislativi care nu sunt întodeauna cei mai buni prieteni, cu aceeași agendă, dar care colaborează în cadrul structurilor constituționale și asta l-am încurajat să facă (n.r. - pe Traian Băsescu), dacă va reveni ca președinte", a afirmat Philip Gordon.

Asistentul secretarului american de stat a efectuat o vizită la București, la 13 august, când s-a întâlnit cu președintele suspendat, Traian Băsescu, cu președintele interimar, Crin Antonescu, cu premierul Victor Ponta, dar și cu membri ai societății civile, aminteşte NewsIn.

Ideea unei coabitări între Guvernul Ponta și Traian Băsescu, în cazul în care revine la Cotroceni, este tot mai des evocată în ultimul timp. Premierul Victor Ponta a acordat două interviuri în presa străină, în care a menționat posibilitatea coabitării cu președintele suspendat. Într-un interviu pentru Handelsblatt, șeful Guvernului de la București afirmă că este pregătit să colaboreze cu președintele suspendat, dacă acesta revine la Cotroceni. "Voi accepta orice decizie" a Curții Constituționale, a declarat Ponta, adăugând că, după referendum, s-a ferit să lanseze atacuri împotriva lui Traian Băsescu.

Victor Ponta a precizat şi pentru "The Guardian" că, dacă CCR decide în favoarea președintelui suspendat, el este pregătit să încerce, încă o dată, o coabitare, dar asta depinde și de comportamentul lui Traian Băsescu.

Și președintele suspendat, Traian Băsescu, a subliniat că România are mecanismul coabitării, care trebuie folosit. "Statul român are mecanismul coabitării", a declarat Băsescu pentru "Vocea Rusiei".

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri