Fostul ministru de Interne Gabriel Berca, condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Sentinţa este definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Berca

Curtea Supremă l-a condamnat pe fostul ministru de Interne Gabriel Berca la trei ani de închisoare cu executare. În acelaşi dosar, fostul deputat Mihai Banu a fost condamnat la 3 ani de închisoare. Lucian Banu, fiul lui Mihai Banu, a rămas cu condamnarea primită în faza de fond a procesulu,i doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influenţă. Sentinţa este definitivă.

Practic, Curtea Supremă a  redus condamnările date de Curtea de Apel Bacău: în cazul lul Berca, de la 3 ani la 2 ani de închisoare, iar în cazul lui Banu de la 3 ani şi 6 luni, la 3 ani. Sentinţa este definitivă.  

Minuta Curţii Supreme: „Admite apelurile declarate de inculpaţii Berca Gabriel şi Banu Mihai împotriva sentinţei penale nr. 61 din 26 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond: În baza art. 257 alin. (1) C.pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Banu Mihai la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Face aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a teza a - II- a, b C.pen.(1969). În baza art. 257 alin. (1) C.pen.(1969) raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Berca Gabriel la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Face aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a teza a - II- a, b C.pen.(1969). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Banu Lucian împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii Berca Gabriel şi Banu Mihai rămân în sarcina statului. Obligă apelantul - inculpat Banu Lucian la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 90 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2017. ”

Decizia Curţii de Apel Bacău

În martie 2016, Curtea de Apel Bacău i-a condamnat pe fostul ministru de Interne Gabriel Berca la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi pe fostul deputat Mihai Banu la trei ani şi şase luni de închisoare, după ce aceştia ar fi primit bani de la omul de afaceri Viorel Rusu, pentru a interveni pe lângă membri ai Guvernului să aloce o sumă de bani către Primăria Ardeoani din judeţul Bacău, cu care Rusu avea contracte pentru executarea unor lucrări de construcţie.

În acelaşi dosar a fost condamnat şi fiul lui Mihai Banu, Lucian, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influenţă.

Instanţa a dispus atunci confiscarea a câte 92.500 de euro de la cei doi foşti demnitari, precum şi a sumei de 150.000 de lei de la Lucian Banu. Decizia a fost contestată la instanţa supremă.

Acuzaţiile DNA

Potrivit procurorilor DNA, în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, Gabriel Berca, prin intermediullui Mihai Banu, a pretins şi primit, atât pentru el cât şi pentru partidul din care făcea parte, de la omul de afaceri Viorel Rusu, în mai multe tranşe, suma totală de 185.000 e euro, pentru ca, în calitate de senator şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a unui partid politic, să-şi folosească influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului, în vederea alocării unei sume de bani către Primăria Ardeoani din judeţul Bacău.

În schimbul acestor bani, afirmau procurorii DNA, Berca urma să intervină pe lângă membri ai Guvernului, prin folosirea influenţei personale, pentru a aloca 5,6 milioane de lei Primăriei Ardeoani. Suma ce urma să fie alocată reprezenta contravaloarea lucrărilor executate de societatea de construcţii deţinută de Viorel Rusu, potrivit anchetatorilor.

În aceeaşi perioadă, Mihai Banu ar fi pretins şi primit, în mai multe tranşe, tot de la Viorel Rusu, 220.000 de euro, atât pentru el, cât şi pentru Berca şi pentru partidul din care făceau parte.

"Din cei 220.000 euro, la solicitarea inculpatului Banu Mihai, beneficiind de complicitatea fiului său, Banu Lucian, suma de 150.000 lei a fost remisă de către omul de afaceri, sub pretextul achiziţionării unui teren de la o persoană indicată de Banu Mihai. Astfel, la data de 11 august 2010, între persoana respectivă, în calitate de promitent-vânzător şi firma omului de afaceri, în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un teren arabil în suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi, situat în extravilanul unei comune, preţul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 lei”, se mai arată în rechizitoriul DNA.

Mai multe pentru tine:
Ce se întâmplă dacă Republica Moldova intră în UE fără regiunea separatistă Transnistria: ,,Creează probleme”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”