Fostul ministru Cristian David ar putea fi cercetat sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru Cristian David ar putea fi cercetat sub control judiciar. Asta după ce magistraţii Curţii Supreme au respins, maţi, propunerea procurorilor anticorupţie de prelungire a arestului la domiciliu şi au stabilit că acesta poate fi cercetat sub control judiciar. Decizia nu este definitivă.

Cristian David a fost reţinut pe 21 ianuarie, fiind acuzat că în 2007 a primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de atunci al judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, în prezent preşedinte suspendat al Consiliului Judeţean Buzău, în vederea stabilirii dreptului de proprietate în cazul unui teren de 15 hectare din municipiu, de către Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Procurorii au arătat, în documentele citate, că, în acest caz, mandatarul Adrian Mladin, care acţiona pentru Cecilia Viorica Ştirbulescu în vederea revendicării terenului de 15 hectare situat în municipiul Buzău, ar fi apelat la Valeriu Roger Niţescu, directorul de cabinet al lui Cristian David la Ministerul Internelor la data faptelor, pentru a-l pune în legătură cu prefectul Cristinel Bîgiu, în condiţiile în care dosarul de revendicare era tergiversat. Niţescu i-ar fi spus atunci lui Mladin că nu îl cunoaşte pe prefect, dar că ar putea să intervină Cristian David la Bîgiu.

"Ulterior, având confirmarea dată de Niţescu Valeriu Roger cu privire la intervenţia ministrului internelor şi reformei administrative, numitul Mladin Adrian s-a prezentat la Instituţia Prefectului judeţul Buzău, unde a luat legătura cu Bîgiu Marian Cristinel, prezentându-i acestuia situaţia dosarului de revendicare. La data de 18.09.2007, în timp foarte scurt după realizarea intervenţiei, Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a emis titlul de proprietate pe numele persoanelor pentru care mandatarul a acţionat Ştirbulescu Cecilia Viorica asupra unei suprafeţe de teren de 15 hectare", potrivit procurorilor.

Mită totală de 1,1 milioane de euro 

Niţescu ar fi pretins şi primit 1,1 milioane de euro de la Mladin, spunându-i acestuia că ministrul Cristian David a pretins 500.000 de euro pentru a interveni la prefect.

În 1 februarie 2008, Niţescu şi Adrian Mladin au mers împreună la o bancă din centrul Capitalei, de unde Mladin a scos 500.000 de euro. Ulterior, cei doi au mers la sediul Ministerului Internelor, unde Niţescu i-a dat lui Cristian David cei 500.000 de euro, susţin procurorii.

În documentele procurorilor se mai arată că, în 2007, la solicitarea lui Cristian David, Cristinel Bîgiu s-ar fi întâlnit cu Adrian Mladin, pentru a-l ajuta cu eliberarea unor titluri de proprietate. La acea întâlnire, Bîgiu i-ar fi spus că este vorba de o speţă dificilă şi, având în vedere că terenul se află în intravilanul oraşului Buzău, sunt multe persoane care "se bat pe el".

"Înţelegând sensul cuvintelor şi pentru a lămuri toate aspectele ce decurgeau din acestea, Mladin Adrian i-a solicitat numitului Bîgiu Cristinel o întâlnire privată. Aceasta a avut loc într-o cafenea din Buzău, ocazie cu care a fost prezentat numitul Doloiu Gheorghe, ca fiind persoana de contact pe viitor pentru rezolvarea tuturor aspectelor", au arătat procurorii.

Cristian David, denunţat anul trecut

Cristian David a fost denunţat în 2014, iar DNA a cerut, în 10 noiembrie, aviz de la preşedinte pentru urmărirea penală a fostului ministru al Internelor, pentru luare de mită. În 19 noiembrie 2014, Traian Băsescu, şeful statului la acea dată, anunţa că a dat avizul pentru începerea urmăririi penale pe numele lui Cristian David, precizând că decizia nu înseamnă că acesta este vinovat, dar va merge în faţa procurorilor pentru clarificări.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate