Florian Coldea și Dumitru Dumbravă pot părăsi România, dar rămân sub control judiciar

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel București a admis, joi, cererile formulate de Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă, acuzați de trafic de influență, împotriva măsurii controlului judiciar. Cei trei pot părăsi România, nu și UE. 

Florian Coldea. Foto arhivă INQUAM Photos / Saul Pop

Instanța a admis contestația față de controlul judiciar, astfel că Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă au scăpat de interdicția de a părăsi țara.

Cei doi foști generali SRI și avocatul Trăilă, toți acuzați de trafic de influență, pot merge dincolo de granițe, cu condiția să fie în interiorul Uniunii Europene.

„Admite plângerile formulate de inculpații COLDEA FLORIAN, DUMBRAVĂ DUMITRU și TRAILĂ DORU împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală, emisă la data de 8 noiembrie 2024 prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune în ceea ce îi priveşte pe inculpați. Desființează, în parte, ordonanța menționată, în sensul modificării obligației prevăzute de art. 216 alin. 3 C. pr. pen. raportat la art. 215 alin. 2 lit. a C.pr.pen., inculpaților urmând a li se interzice să depășească spațiul Uniunii Europene fără încuviințarea procurorului, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată. Menţine celelalte dispoziţii ale ordonanţei Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție-Structura Centrală, emisă la data de 8 noiembrie 2024 prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune în ceea ce îi priveşte pe inculpați. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”, se arată în soluția instanței, care e definitivă.

Amintim că, pe 24 mai, Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă au fost plasaţi sub control judiciar pe cauţiune, fiind acuzaţi că au cerut 600.000 de euro omului de afaceri Cătălin Hideg, pentru a-l ajuta pe acesta să obţină o pedeapsă cu suspendare într-un dosar de fraude cu fonduri europene.  

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă