Video Filmul tragediei de la Sulina. Patru oameni au murit, inclusiv un copil, după răsturnarea unei ambarcațiuni. Din primele date, capacitatea ar fi fost depășită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru turiști, printre care și un copil, au murit, luni seara, în urma incidentului naval din zona Golfului Musura, Delta Dunării, unde o ambarcaţiune cu 14 persoane la bord s-a răsturnat. Este în curs o anchetă în legătură cu circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia de la Sulina. Potrivit unor surse, ambarcațiunea nu ar fi fost omologată pentru astfel de curse de agrement.

Accident naval pe Dunăre FOTO: ISU, Arhivă

UPDATE: O femeie și-a pierdut soțul și copilul în accidentul teribil de pe Dunăre. Ea este internată în spital.

Pilotul ambarcațiunii a supraviețuit, însă va fi anchetat pentru ucidere din culpă. Din primele date, barca nu era omlogată pentru transport persoane. 

Purtătorul de cuvânt al ISU Delta Tulcea, Daniel Năstase, a venit cu precizări privind accidentul naval de la Sulina. Potrivit acestuia, alerta a fost dată luni seară, în jurul orei 19 şi 30 de minute, prin apel la numărul unic de urgenţă 112.

sursa video: Meteoplus

Dispeceratul ISU Tulcea a fost alertat despre faptul că în zona Golfului Mosura - Canalul Sulina s-a petrecut un incident naval în urma căruia mai multe persoane au ajuns în apă. În amarcațiune se aflau 14 persoane, iar accidentul s-a produs în condiţii de furtună pe canal.

Către locul evenimentului au fost direcţionate mai multe ambarcaţiuni din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, Pichetului de Pompieri Crişan, Serviciului de Ambulanţă Judeţean Tulcea şi alertate forţe ale Gărzii de Coastă respectiv Poliţia de Frontieră Tulcea aflate în zonă, Căpitănia Sulina şi ARSVOM pentru recuperarea persoanelor şi căutarea celor eventual dispărute”, a precizat ISU Tulcea. 

De asemenea angrenate în misiunea de căutare salvare au fost şi ambarcaţiuni private aflate în acel moment în zona incidentului.

Șase turiști conștienți, alți patru în stop-cardiorespirator

Din primele informații primite de la faţa locului au fost găsite 6 persoane conştiente, iar alte 4 în stop cardio respirator pentru care, echipajele medicale ajunse la locul evenimentului, au început efectuarea manevrelor de resuscitare. 

Concomitent, au fost efectuate căutări şi a altor persoane posibil dispărute, deoarece echipele de intervenţie au primit informaţii că în ambarcaţiune se aflau mai multe persoane declarate iniţial. 

„Pe parcursul misiunii de căutare salvare au mai fost identificate încă patru persoane conştiente care au fost preluate şi transportate alături de cele 6 identificate iniţial la UPU Sulina pentru evaluare şi îngrijiri medicale de specialitate. Din păcate, în urma efectuării manevrelor de resuscitare celor 4 persoane găsite în apă a fost declarat decesul. Din cele zece persoane salvate şi transportate la UPU Sulina o singură persoană a fost transportată la o unitate spitalicească din municipiul Tulcea, restul rămânând în localitate”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Tulcea, Daniel Năstase. 

Deocamdată nu se cunosc informaţii despre naţionalitatea şi provenienţa turiștilor care se aflau în barcă. 

Este în curs o anchetă a autorităților în legătură cu circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia de la Sulina, în care patru oameni și-au pierdut viața. Din primele date, capacitatea ambarcațiunii ar fi fost depășită. Mai grav, potrivit unor surse, ambarcațiunea nu ar fi fost omologată pentru astfel de curse de agrement.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru omor din culpă. 

Județul Tulcea s-a aflat luni, 28 iulie, sub Cod Galben vreme instabilă.  

Mai multe pentru tine:
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat