Felix sapă la temelia lui Băsescu prin interpuşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, nu scapă de problemele penale. Vizat în zeci de dosare penale, Băsescu s-a trezit pe cap cu noi acuzaţii care au plecat de la o sesizare făcută de Mugur Ciuvică, un apropiat al lui Dan Voiculescu. Concret, acum Băsescu este acuzat de spălare de bani.

Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a ales cu noi acuzaţii:  spălare de bani în formă continuată. Faptele datează de pe vremea când era proaspăt primar al Capitalei. De când a fost ales preşedintele României, în 2004, şi până în prezent, Băsescu a fost ţinta a nenumărate plângeri. Acestea s-au concretizat în nu mai puţin de 56 de dosare penale. În 49 dintre acestea au fost dispuse soluţii de netrimitere în judecată.

Acuzaţiile actuale se pedepsesc cu 10 ani de închisoare

Concret, acum Traian Băsescu este acuzat că în anul 2000, ar fi cumpărat un teren de 3.700 de metri pătraţi, situat pe Aleea Privighetorilor, în apropiere de Academia de Poliţie. Preţul a fost un chilipir: 70.000 de euro. Însă provenienţa acestor bani nu ar putea fi justificată, susţin procurorii de la Parchetul General care mai subliniază că în aceeaşi zi şi la acelaşi notar, omul de afaceri Costel Căşuneanu ar fi cumpărat şi el un teren învecinat, cu o suprafaţă similară, însă la un preţ de trei ori mai mare - considerat preţul pieţei.

Coincidenţa din 2000 s-a transformat într-o adevărată afacere pentru Traian Băsescu doi ani mai târziu când a vândut terenul din Aleea Privighetorilor cumnatei şi asociatei în afaceri a lui Costel Căşuneanu, Gabriela Blaj. Afacerea s-ar fi parafat pe nu mai puţin de 300.000 de dolari. Femeia primise aceşti bani, prin transfer bancar, de la cumnatul său Costel Căşuneanu. Viitorul preşedinte nu a stat prea mult cu banii la bancă. În aceeaşi lună el a cumpărat, cu 280.000 de dolari, o vilă situată pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti.
O lună mai târziu, vila a fost donată Ioanei Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte al României.

Anchetă pornită de la Mugur Ciuvică

Dosarul a pornit de la o sesizare din 2014 a Grupului pentru Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, un apropiat al lui Dan Voiculescu, către Oficiul de Combatere a Spălării Banilor.

Potrivit unor surse judiciare, cazul a fost anchetat o vreme de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ). Ulterior, după cercetări, dosarul a fost închis.

În urma unor informaţii venite de la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, dosarul a fost redeschis în 13 aprilie 2016. Vizaţi în dosar sunt Traian Băsescu, dar şi Costel Căşuneanu. Anchetatorii au audiat deja mai multe persoane în acest caz.
Potrivit surselor judiciare, Parchetul îşi bazează acuzaţiile pe declaraţii de martori, înscrisuri bancare şi rapoarte ale Oficiului de combatere a spălării banilor.

Ce spune Traian Băsescu

Traian Băsescu nu a părut deloc susprins de acuzaţii. Într-un mesaj pe Facebook, liderul PMP, a confirmat că a fost informat de Parchetul General că este suspect de spălare de bani. „Printr-o adresă a PÎCCJ am fost informat că sunt suspect pentru spălare de bani în formă continuată legat de achiziţia unui teren şi a unei case în anii 2000 şi, respectiv, 2002, urmare a unei reclamaţii făcute de domnul Ciuvică. Pentru corecta informare, aduc la cunoştinţă că în acelaşi dosar, prin rezoluţia din 25 iunie 2012 a PÎCCJ, s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Acest dosar a fost redeschis în 2015 la solicitarea PÎCCJ“, a scris Traian Băsescu, ieri, pe Facebook.

Preşedintele PMP a menţionat că, pentru moment, nu a fost citat la Parchet. „Cu certitudine, imediat ce voi fi citat mă voi prezenta în faţa procurorului de caz“, adaugă Băsescu.

În apărarea fostului preşedinte

Elena Udrea a sărit în ajutorul lui Traian Băsescu. Tot pe Facebook, fosta lideră PMP a scris că, de când Traian Băsescu a lăsat să se înţeleagă că ar putea intra în cursa electorală pentru Primăria Capitalei, se dau semnale să stea în banca lui.

„De când cu ideea că Traian Băsescu ar putea intra în alegeri pentru Primăria Bucureştiului, mai direct sau mai voalat prin diverse trompete din presă, se tot dau semnale să stea în banca lui, cu nepoţeii sau la un şah cu pensionarii în parc. Că doar nu are de gând să strice planurile celor care se ocupă de «reformarea clasei politice» prin înlocuirea liderilor puternici cu tot felul de marionete «tehnocrate» incompetente ori «oameni noi» formaţi la Academia Securităţii Naţionale“, a comentat Elena Udrea.

„Şi cum mai sunt doar câteva zile în care se poate depune candidatura pentru Primărie, hopa şi dosarul penal pe numele lui Traian Băsescu!
Deci, domnule Preşedinte, să nu cumva să vă treacă prin cap să candidaţi la Capitală!“, a mai scris Udrea.

Căşuneanu, condamnat la 4 ani de închisoare

Pe 22 aprilie 2013, omul de afaceri Coste Căşuneanu a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care fostul senator PSD Cătălin Voicu a primit o pedeaspă de 7 ani cu executare.

Procurorii arătau atunci că, în 2009,  Voicu i-a cerut lui Căşuneanu 260.000 de euro – din care a primit 200.000 – pentru a interveni pe lângă magistraţii din Secţia Contencios Administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca aceştia să dea o soluţie favorabilă societăţii comericale unde Căşuneanu era asociat - SC PA&CO SRL – şi care se afla în litigiu cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR).

Banii au ajuns judecătorul Florin Costiniu, care l-a ajutat pe Voicu să intervină pe lângă magistraţii Secţiei Contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în sprijinul companiei lui Căşuneanu.

De asemenea, Costel Căşuneanu mai este judecat pentru dare de mită şi în dosar în care primarul suspendat al Bacăului, Romeo Stavarache, este acuzat de luare de mită.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Îngroziți și întristați! Mesajul transmis de Prințul și Prințesa de Wales. Ce i-a îndurerat peste măsură pe William și Kate
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”