Explozia din Rahova. Firma care ar fi rupt sigiliul avea activitatea suspendată de ANAF din august

0
Publicat:

ANAF a anunțat că firma Ampropertyconstruct SRL (AMPCgaz), despre care locatarii blocului din Rahova unde a avut loc explozia spun că a rupt sigiliul de pe conducta de gaze, era declarată inactivă fiscal încă din august.

La scurt timp după ce s-a umblat la conductă, blocul a sărit în aer. FOTO: Profimedia

Potrivit ANAF, Ampropertyconstruct SRL a fost declarată în inactivitate fiscală începând cu data de 08.08.2025, ceea ce înseamnă că, legal, nu avea voie să desfășoare nicio activitate.

„ANAF face precizarea că acest contribuabil (Ampropertyconstruct SRL, AMPCgaz - n.r.) a fost declarat în inactivitate fiscală începând cu data de 08.08.2025. Astfel, potrivit legii, orice tip de activitate a acestei societăți, după această dată, se situează în afara cadrului fiscal legal”, se arată, luni, într-un comunicat al instituției.

Prin urmare, orice intervenție efectuată de firmă după această dată nu avea cadru legal, inclusiv lucrările asupra conductei de gaze reclamate de locatari, mai precizează autorităţile.

Motivele declarării inactivității

ANAF explică faptul că decizia de suspendare fiscală a firmei a fost luată la solicitarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală, în cadrul acțiunii denumite generic „Cuibul cu fantome”, motivată de faptul că societatea nu funcționa la domiciliul fiscal declarat.

 „La adresa din București, str. Argentina nr. 25, sector 1 nu existau condiții legale pentru realizarea unor activități de natura celor menționate mai sus, reglementate la art. 31, alin. (1), lit. c) din Codul de procedură fiscală”, potrivit aceleiași surse.

Operațiunea „Cuibul cu Fantome”

În august 2025, Direcția Generală Antifraudă Fiscală a lansat o amplă acțiune de control sub denumirea „Cuibul cu Fantome”, vizând firmele care își declară sediul social la aceeași adresă cu zeci sau chiar sute de alte societăți. Inițiativa a fost declanșată după ce instituția a descoperit aproximativ 1.500 de companii care își aveau sediul la aceeași locație, ridicând suspiciuni privind corectitudinea raportării obligațiilor fiscale, scrie News.

Potrivit documentelor oficiale, „contribuabilii grupați la aceste adrese prezintă indiciile unui risc fiscal semnificativ la declararea corectă a obligațiilor fiscale, precum și la plata acestora către bugetul general consolidat al statului, risc accentuat și de înregistrarea în scopuri de TVA a acestor entități”.

Prima evaluare a Direcției a scos la iveală că peste 20.000 de societăți au declarat domiciliul fiscal și sediul social la adrese unde erau înregistrate între 10 și 1.500 de firme.

Autoritățile au precizat la acea vreme că analiza va lua în calcul istoricul fiecărei societăți pentru a evalua situația fiscală individuală și că, în paralel, se va urmări și rolul persoanelor fizice implicate, fie că este vorba despre generarea unor prejudicii, fie despre efectuarea unor operațiuni ilegale.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere