Europarlamentarul PSD Claudiu Manda, trimis în judecată de DNA. Care sunt acuzaţiile aduse soţului Olguţei Vasilescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul PSD Claudiu Manda, fost preşedinte al organizaţiei judeţene Dolj a partidului, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru folosirea influenţei după ce ar fi intervenit pe lângă directorul AJPIS Dolj, coleg de partid, pentru a rezolva problemele beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoieşti, prin încălcarea legii, potrivit comunciatului procurorilor.

Iată comunicatul integral al DNA

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

MANDA IULIAN-CLAUDIU, la data faptei preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii ca persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000),

SIMCELESCU MARIUS-NICOLAE, la data faptei directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut în esenţă următoarea stare de fapt:

În calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene Dolj a unui partid, inculpatul Manda Iulian-Claudiu ar fi intervenit, la data de 05 iunie 2015, pe lângă directorul AJPIS Dolj, inculpatul Simcelescu Marius-Nicolae, simpatizant şi militant al aceluiaşi partid, ocazie cu care şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea ce decurgeau din calitatea de preşedinte al organizaţiei judeţene, pentru a-l capacita pe director să se implice în soluţionarea favorabilă a problemelor beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoeşti (Dolj), lucru pe care directorul instituţiei l-ar fi făcut prin încălcarea legii.

Intervenţia inculpatului Manda Iulian-Claudiu ar fi avut drept scop obţinerea, în mod necuvenit, pentru sine, pentru partid şi pentru primarul comunei Bratovoeşti, a sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoeşti, faţă de care, AJPIS Dolj dispusese anterior recuperarea sumelor obţinute în mod nelegal cu titlu de venit minim garantat (VMG) şi de a le procura acestora, tot în mod necuvenit, un folos reprezentat de scutirea lor de a mai restitui sumele datorate către AJPIS Dolj.

Aceasta, în condiţiile în care anterior, a avut loc un control desfăşurat de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj prin care s-a constatat că aproape 50% din persoanele verificate au încasat în mod necuvenit, în diferite perioade de timp, venitul minim garantat (VMG), întrucât nu erau îndeplinite o serie de condiţii esenţiale cerute de Legea nr. 416/2001 pentru acordarea ajutorului social.

Ca urmare, AJPIS Dolj a emis decizii de recuperare de la persoanele menţionate în actul de control a sumelor plătite necuvenit cu titlu de VMG, iar concomitent a încunoştinţat aceste persoane că trebuie să restituie în cel mai scurt timp sumele respective.

În acest context, în urma discuţiei purtate în data de 05 iunie 2015 cu Manda Iulian-Claudiu, Simcelescu Marius-Nicolae ar fi acţionat contrar dispoziţiilor legale şi ar fi dispus, în perioada imediat următoare discuţiei, respectiv 05-29 iunie 2015, întocmirea unui referat de stornare pe care l-ar fi aprobat şi în baza căruia au fost şterse, în mod nelegal, datoriile celor 59 de beneficiari care primiseră necuvenit ajutoare sociale.

Ca urmare, AJPIS DOlj a suferit un prejudiciu de 315.850 lei, reprezentând bani nerecuperaţi de la cele 59 de persoane menţionate procesul-verbal de control al AJPIS DOlj şi în cazul cărora se emiseseră deja deciziile de recuperare a sumelor plătite necuvenit.

AJPIS Dolj s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 315.850 lei, reprezentând prejudiciu material cauzat prin fapta inculpatului Simcelescu Marius-Nicolae.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie (instanţă competentă pe motiv că unul dintre inculpaţi este în prezent membru al Parlamentului European) cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, procurorii au dispus sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei a inculpatului MARIN ION, la data faptei primar al comunei Bratovoeşti (Dolj), pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi fals intelectual în formă continuată.

Prin sentinţa penală nr. 462 din 29.10.2020, definitivă prin neapelare la data de 16.11.2020, Tribunalul Dolj a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei menţionat şi l-a condamnat pe inculpatul MARIN ION la o pedeapsă de doi ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exercitarea autorităţii de stat.

Cu referire la cei doi inculpaţi trimişi în judecată, facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”

Citeşte şi:

Claudiu Manda, reacţie la decizia DNA: Cele mai multe dintre dosarele instrumentate de „harnicul“ Uncheşelu s-au finalizat cu achitare

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews