Euronews, despre problema managementului gunoiului: România, prostul Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România este transformată în pubela Europei în condiţiile în care pe teritoriul său ajung de multe ori ilegal ca marfă  mai multe tipuri de deşeuri din vestul Europei, relatează Euronews citat de Hotnews.ro.

Cum în România tratarea deşeurilor este foarte ieftină -17 euro pe tonă faţă de 250 de euro oriunde altundeva în Europa - ţara noastră este numită prostul Europei în materialul Euronews.

”Companiile ascund natura exactă a deşeurilor exportate în România, ceea ce este ilegal. 

Ancheta noastră arată prezenţa deşeurilor contaminate, deşeurilor medicale sau deşeuri menajere. Nu există niciun control special la graniţe, unde ar putea fi oprit traficul de deşeuri”, spune Romana Puiuleţ de la Rise Project

Deşeurile sunt arse în fabricile de ciment sau în incineratoarele publice, unde pot fi transformate în energie. Însă ele degajă fum toxic, atrag atenţia ONG-urile de mediu.

”Nu este o soluţie bună pentru că emisiile de dioxină şi furan de la incineratoare constituie un real pericol pentru populaţie. Pentru moment, aceste emisii nu sunt măsurate şi nu ştim nivelul de toxicitate din aer”, spune Marius Cobârzan de la ”Zero waste Romania”.

Euronews îl citează pe ministrul Mediului, Costel Alexe, care vorbeşte despre lipsa de sprijin a Bruxelles-ului.

”Comisia Europeană nu a recomandat finanţarea managementului integrat al deşeurilor, gropile de gunoi şi incineratoare în România, în bugetul actual. Prioritatea naţională este de a mări colectarea selectivă care este în prezent de doar 13.81%”, a spus Costel Alexe.

România nu-şi poate gestiona propriile deşeuri, dar le poate primi pe cele din Europa.

”Doar în Bucureşti - un oraş care reprezintă 10% din populaţie - gospodăriile produc peste un milion de tone de deşeuri pe an. Cu o groapă de gunoi care funcţionează parţial, depozitarea tuturor deşeurilor este aproape imposibilă. Unele persoane găsesc alternative: aruncă gunoiul pe marginea drumului”, a spus corepondenta Euronews, Mari Jeanne Ion.

Comisia Europeană a lansat o procedură de infrigement împotriva României cerând guvernului de la Bucureşti să adopte cât mai rapid programe de contracarare a poluării atmosferice, scrie Euronews.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare