Eugen Teodorovici dezvăluie când va fi returnată taxa auto. Care este data limită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banii privind taxa auto vor fi rambursaţi cel târziu până în luna iunie a acestui an, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

"Cu sau fără somaţia Comisiei Europene, noi am prevăzut, în Ordonanţa 114 dacă nu mă înşel, un termen până în iunie anul acesta să fie banii rambursaţi. De ce am pus iunie? Ca să fie un termen mai larg. Cel târziu până în iunie am pus noi legal, dar să nu înţeleagă cei care ne urmăresc că dăm banii tocmai în iunie. Nu. Cum se aprobă bugetul imediat începem să rambursăm tot ce s-a depus de către cei în speţă. Sper ca domnul preşedinte să nu de înapoi bugetul pentru că ia multe astfel de probleme şi pe zona de alocaţie şi pe zona de taxa auto şi pe alte cheltuieli", a spus duminică seara, la Antena 3, Eugen Teodorovici.

El a fost întrebat când vor fi returnaţi banii pe taxa auto, declarată ilegală, în condiţiile în care Comisia Europeană a somat România să plătească aceste sume în următoarele două luni.

Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. Ea a suferit numeroase modificări până în 2012 când taxa a fost suspendată până la finalul aceluiaşi an, iar persoanele care plătiseră deja urmau să primească banii înapoi.

Din 15 martie 2013 a intrat în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, iar din acel moment taxa auto a fost calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a maşinii, arată agerpres.ro. Timbrul de mediu pentru autovehicule face parte din cele 102 taxe nefiscale care au fost eliminate de la 1 februarie 2017.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”