Este oficial: Transalpina rămâne închisă în 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferii care nu respectă interdicţia de circulaţie pe Transalpina riscă amenzi FOTO Adevărul

Şoseaua Transalpina, care leagă Oltenia de Ardeal, rămâne închisă anul acesta circulaţiei rutiere. Autorităţile pun astfel capăt incertitudinilor privind deschiderea drumului şi avertizează că şoferii care intră pe acest drum o fac pe riscul lor şi pot fi amendaţi.

Declaraţiile contradictorii ale unor oficiali au semănat derută printre cei care abia aşteptau să treacă vara aceasta pe şoseaua Transalpina. Dacă pe site-ul oficial al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Durmuri Naţionale apare clar informaţia că DN67 C este închis, la începutul lunii iulie, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, declara că şoseaua este deschisă circulaţiei. El menţiona că aceasta are statut de drum în lucru, cu restricţiile de rigoare. Şi prefectul  judeţului Vâlcea, Dumitru Cornoiu, a anunţat că se poate circula pe Transalpina.

Declaraţiile celor doi oficiali nu au însă nicio legătură cu realitatea, CNADNR, dar şi Poliţia Rutieră incluzând DN67C în sectoarele de drum închise traficului rutier. Mai precis, traficul este permis doar între localităţile Bengeşti şi Rânca, sectorul de drum Rânca- Sebeş fiind închis pe toată perioada anului. Mai informat decât ministrul Transporturilor, Remus Pricopie, şeful de la Educaţiei a avertizat încă de la începutul verii toate unităţile de învăţământ să nu organizeze tabere sau excursii şcolare care presupun traversarea Transalpinei.

Interdicţia de circulaţie, reconfirmată

Pentru a pune capăt incertitudinilor, reprezentanţi ai Poliţiei Române, dar şi ai CNADNR, au subliniat că şoseaua Transalpina rămâne închisă, iar cine nu respectă interdicţia de circulaţie o face pe riscul său. Potrivit Codului Rutier, circulaţia pe un sector de drum pe care accesul este interzis se sancţionează cu amenzi cuprinse între 180 şi 270 de lei, dar şi cu două puncte penalizare.

”Închiderea sectorului de drum este semnalizată corespunzător şi sunt montate în următoarele poziţii kilometrice : km 34+500 - Rânca/GJ, km 59+800 - intersecţie cu DN 7A km 82+385 Obârşia Lotrului/VL, km 61+160 - intersecţie cu DN 7A km 81+025 Obârşia Lotrului/VL”, menţionează CNADNR.

Măsura închiderii DN67C a fost luată din cauza nefinalizării lucrărilor de construcţie şi a imposibilităţii asigurării condiţiilor de siguranţă a traficului rutier. CNADNR avertizează că, în cazul producerii unor accidente rutiere pe acest sector de drum, responsabilitatea aparţine în totalitate şoferilor.

Reabilitarea Transalpina a început în 2008, valoarea acesteia fiind de peste 350 milioane de euro. Lucrările au fost oprite în anul 2013, în momentul în care firma care le executa, Romstrade, a intrat în insolvenţă.

Citeşte şi:

VIDEO O şosea din Buzău, în topul celor mai spectaculoase drumuri din România

Ministrul Ioan Rus despre Transalpina: ”Este un copil orfan, n-are mamă, n-are tată”. Şoseaua este deschisă circulaţiei

O veste bună pentru amatorii de drumeţii şi de peisaje montane: Transalpina este deschisă circulaţiei

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €