Escrocheria de milioane de euro cu turiști la Turnul Eiffel. Zeci de români au fost arestați

0
Publicat:

Poliţia franceză a arestat luni şi marţi 22 de membri ai unui grup infracţional format din cetăţeni români care escrocau turişti, mai ales în apropierea Turnului Eiffel, şi a căror activitate genera câştiguri de peste un milion de euro pe an, relatează Agerpres.

Zeci de români au fost arestați FOTO Arhivă Adevărul

Suspecţii au fost duşi în arest la sediul Serviciului central pentru curse şi jocuri de noroc şi al Subdirecţiei de luptă împotriva imigraţiei ilegale, au anunţat surse apropiate anchetei şi judiciare.

Potrivit sursei apropiate anchetei, şeful reţelei, aflat în România, nu a fost arestat, însă partenera sa, considerată mâna sa dreaptă, se numără printre cei arestaţi.  Membrii grupării sunt bănuiţi că au înşelat turişti cu jocul alba-neagra, în zona Champs-de-Mars din Paris.  

Singurii care câştigau erau de fapt complicii celui care manipula paharele, dându-se drept jucători şi incitându-i pe turişti să mizeze. Miza iniţială era de 50 de euro, înainte ca valoarea acesteia să crească.

Se juca la 20 de mese zilnic

În total, grupul instala până la 20 de mese pe zi pe drumul public, fiecare generând până la 3.000 de euro zilnic, ceea ce înseamnă un câştig anual estimat la peste un milion de euro de către poliţia judiciară franceză, care a fost pusă pe urmele escrocilor cu ajutorul informaţiilor furnizate de poliţia română în 2022.

Această operaţiune a făcut posibilă reţinerea "şefilor" reţelei şi dezmembrarea "unui adevărat grup infracţional organizat", potrivit sursei apropiate dosarului.

Operaţiunea, realizată cu sprijinul Brigăzii de cercetare şi intervenţie (BRI) şi al Raid, unitatea de intervenţie a poliţiei franceze, a avut loc în zona Trocadero, a Turnului Eiffel, în departamentul Seine-Saint-Denis şi pe aeroportul Le Bourget, în regiunea Parisului.

Potrivit sursei judiciare, o anchetă preliminară a fost deschisă în decembrie 2022 şi a fost încredinţată la 1 iunie 2023 unui judecător de instrucţie. 

Înșelăciunea prin metoda Accidentul face noi victime

Pe 19 iunie 2023, noi fapte de înșelăciune prin metoda Accidentul au fost înregistrate în județul Alba, la Alba Iulia și Aiud. Două femei în vârstă au dat escrocilor 17.000 de euro și 50 de grame de aur. 

Potrivit IPJ Alba, în după amiaza zilei de 18 iunie 2023, la Poliția Municipiului Alba Iulia și la Poliția Municipiului Aiud au fost semnalate două fapte de înșelăciune.

O femeie de 70 de ani, din Alba Iulia și una de 75 de ani, din municipiul Aiud, au fost sunate, pe telefonul fix, de către persoane care le-au spus că fiicele lor au fost victime ale unor accidente rutiere și le-au solicitat importante sume de bani, condiționând acordarea îngrijirilor medicale de plata acestora.

Mai multe pentru tine:
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Cine transmite la TV meciul amical de fotbal România-Republica Moldova. Adversara tricolorilor este ciuca bătăilor în preliminariile pentru Cupa Mondială
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Alexandre Grimaldi, fiul cel mare al Prințului Albert de Monaco, a impresionat la Monte Carlo alături de Eva Longoria
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda