Eminescu la Cluj. A fost sau n-a fost?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujenii l-au comemorat astăzi, fără să ştie sigur dacă acesta a trecut vreodată prin Cluj sau nu. O legendă spune că Mihai Eminescu ar fi stat câteva zile în casa profesorului Grigore Silaşi, de pe str. Bisericii Ortodoxe numărul 5.

Mihai Eminescu, poetul naţional, a fost comemorat astăzi, la 120 de ani de la moartea sa. De la ora 10.00, la statuia din faţa Teatrului Naţional au fost depuse jerbe de flori în memoria poetului. Dacă Mihai Eminescu a vizitat vreodată Clujul, atunci nu putea fi decât în 1866, în timpul călătoriei sale de la Cernăuţi la Blaj, dar posibila vizită rămâne în continuare un mister printre eminescologi şi istorici.
„Există o legendă, care poate fi adevărată. Ceea ce este sigur este că el a coborât din Bucovina şi a fost la Dej. Nu putea ajunge la Blaj fără să treacă pe la Cluj. Legenda spune că a poposit la Cluj, pe str. Bisericii Ortodoxe nr. 5, în casa prof. Grigore Silaşi, care preda limba română la universitatea maghiară din Cluj”, spune istoricul Gheorghe Bodea.

Panteonul românismului

Potrivit acestuia, prin acea casă au trecut toţi cei care au fost importanţi în cultura românească din Transilvania, fiind un fel de panteon al românismului, cum urma să devină şi casa lui Emil Isac, în perioada memorandiştilor.
„Acum 40 de ani, împreună cu profesorul Dimitrie Braharu, am aşezat pe acea casă o inscripţie în care pomeneam acest lucru. Erau plăci confecţionate de un student de la Arte Plastice pe care le aşezam noaptea, de frica miliţiei. Profesorul Braharu ţinea scara, eu stăteam la colţ să-i păzesc, şi studentul o monta. Dar după ’90, a fost dată jos”, povesteşte Bodea.

A făcut un ocol pe la Mureş

Ion Buzaşi, profesor la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, autorul volumului „Eminescu şi Transilvania”, nu crede că Eminescu a trecut prin Cluj, negăsind dovezi în acest sens. „De la Vatra Dornei a coborât la Năsăud şi apoi la Dej. Eu nu cred că a trecut pe la Cluj pentru că de la Gherla s-a îndreptat către Ţaga, unde din curiozitate a vrut să vadă locul unde Gheorghe Şincai a fost profesorul copiilor contelui Daniel Vlass. Apoi există dovezi că a fost la Reghin, iar de acolo s-a îndreptat către Blaj, pe la Târnăveni”, spune doctorul în ştiinţe filologice.
Şi scriitorul clujean Constantin Cubleşan, un cunoscut eminescolog, spune că sunt puţine şanse ca Eminescu să fi trecut prin Cluj. „Se ştie că, de la Reghin la Blaj, a călătorit cu trăsura cu doi studenţi la teologie din Blaj”, explică acesta. La Blaj poetul a ajuns în iunie 1866, iar în 27 şi 28 august a participat la Alba Iulia la adunarea anuală a asociaţiei ASTRA. În toamna aceluiaşi an, a părăsit Blajul pentru Sibiu, de unde s-a îndreptat către Bucureşti.

Clujul, legat de iubitele lui Eminescu

Mihai Eminescu a fost indirect legat de Cluj, oraşul în care s-a căsătorit femeia ce urma să-i devină muză, Veronica Micle. La doar 14 ani, aceasta s-a căsătorit cu profesorul Ştefan Micle, mai mare cu 29 de ani decât ea. Cununia religioasă a avut loc în Biserica Bob, în 7 august 1864. De asemenea, la Biblioteca Centrală Universitară se află „caietul roşu”, pe care Mihai Eminescu i l-a dăruit în 1879, de ziua ei Mitei Kremnitz, una dintre iubitele lui.
Mite Kremnitz, cumnata lui Titu Maiorescu, a transcris în acelaşi caiet alte patru poezii ale lui Eminescu („Ce te legeni codrule”, „La mijloc de codru des”, „O, mamă” şi „Mai am un singur dor”), pe lângă cele cinci pe care le-a scris Eminescu în el („Cu mâne zilele-ţi adaogi”, „Despărţire”, „Foaie veştedă”, „Rugăciunea unui dac” şi „Atât de fragedă”).

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO