Emil Gânj, de negăsit după o lună de căutări. Ce spun anchetatorii despre profilul psihologic al criminalului din Mureș

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchetatorii i-au conturat un profil psihologic lui Emil Gânj, bărbatul de 37 de ani din Mureș acuzat că și-a ucis fosta parteneră și a incendiat locuința acesteia. 

În trecut, a mai fost condamnat pentru crimă și a fost eliberat. FOTO: Poliția Română

Potrivit informațiilor din anchetă, Gânj și-ar fi premeditat fapta și fuga. El ar fi așteptat ca polițiștii să plece din locuința fostei concubine înainte de a o ataca, ar fi pregătit provizii din timp și și-ar fi ascuns mai multe telefoane mobile pentru a evita localizarea, potrivit Observator News.

Profilul psihologic realizat de specialiști indică o inteligență peste medie, dar și o instabilitate emoțională profundă.

Pe rețelele sociale au apărut numeroase conturi false cu numele său, ceea ce complică suplimentar ancheta. Gânj este căutat pentru violență în familie, încălcarea ordinului de protecție și omor calificat. În trecut, a mai fost condamnat pentru crimă și a fost eliberat din penitenciar în 2020.

În ciuda căutărilor intense și a recompensei de 5.000 de euro oferită pentru informații care duc la prinderea lui, criminalul rămâne de negăsit.

Ancheta s-a extins în mai multe județe, fiind folosiți câini de urmă, cât și ATV-uri, elicoptere și drone. Totuși, nici sutele de sesizări venite la 112 și nici pistele primite de anchetatori nu au dus la un rezultat.

Poliția Română l-a inclus pe Emil Gânj pe lista celor mai căutați infractori din țară, Most Wanted, și solicită publicului să ofere orice informație utilă, sub protecția anonimatului.

Poliția Română caută voluntari pentru găsirea criminalului din Mureș. Sindicatul Europol a afirmat joi, 31 iulie, că șeful Poliției Române a solicitat agenților să găsească voluntari dispuși să se deplaseze în județul Mureș pentru a-l căuta pe Emil Gânj. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare