Elena Udrea, după ce a pierdut unul dintre gemeni: „Aşa a vrut Dumnezeu. Acum trebuie să stau în pat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea FOTO Adevărul

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a transmis că în această perioadă trebuie să stea în pat, dat fiind faptul că a pierdut unul din gemei. „Aşa a vrut Dumnezeu. A vrut să fie unul singur acum, aşa că sunt liniştită”, a spus fostul ministru, adăugând că se simte bine.

„Aşa a vrut Dumnezeu. A vrut să fie unul singur acum, aşa că sunt liniştită. Aşa cum a vrut să fac acest copil acum, când nu era prioritatea mea, când viaţa îmi era destul de complicată şi totuşi s-a întâmplat totul în nici o lună. Acum trebuie să stau în pat încă o perioadă pentru a preveni orice risc. Evident că nu am fost pregătită pentru un astfel de moment, învăţ lucrurile necesare în fiecare zi. Sarcina nu este ceva pentru care ai nevoie de doctorat, dar sunt situaţii pe care ştii să le previi ori la care să ştii cum să reacţionezi, aşa că m-am pus pe studiat. Mă simt bine acum, sarcina evoluează normal după momentul în care am pierdut unul dintre copii. M-am simţit foarte bine la început şi cred că am exagerat cu efortul, ignorând recomandările medicilor, am călătorit, am cărat bagaje, am făcut mişcare. Medicii de aici s-au mirat de situaţia mea”, a declarat Elena Udrea, pentru Star Matinal, potrivit Mediafax.

Udrea a mai spus că este monitorizată de medic din două în două zile, conform spuselor avocatului său, care a menţionat că la ultima evaluare a medicilor, Udrea a aflat că există riscul să piardă şi cel de-al doilea copil. 

„Pe 22 februarie, lucrurile erau în ordine. Pe 24 februarie a avut loc o sângerare puternică şi a fost dusă la spital la ora 2 noaptea - este ziua pierderii unuia dintre copii. Din 24 februarie până în prezent este monitorizată din două în două zile. Repaosul este imperativ, nu se recomandă. Ci e imperativ repaosul total. Înscrisurile poarta viza Colegiului Medicilor din Costa Rica, deci nu este doar medicul curant. Ultima evaluare pe care eu o am la mine este din 13 martie 2018, care precizează că există şi risc pentru cel de-al doilea copil”, a spus Alexandru Chiciu pentru agenţia Mediafax.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”