Economistul unei companii deţinute de CE Oltenia, reținut pentru delapidarea a sute de mii de lei

0
0
Publicat:

Un economist de la Medserv Min, companie controlată majoritar de Complexul Energetic Oltenia, a fost reținut pentru delapidarea a peste 331.000 de lei, bani pe care i-ar fi transferat în conturile unor persoane apropiate.

Bărbatul a fost reținut FOTO Shutterstock

„La data de 26 august a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în baza probatoriului administrat într-un dosar penal, au dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore şi introducerii în arestul IPJ Gorj a unui bărbat de 52 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârşirea infracţiunii de delapidare”, informează, miercuri, oficialii Poliţiei judeţene Gorj .

Bărbatul, în calitate de economist în cadrul unei societăţi pe acţiuni cu capital majoritar de stat, sub autoritatea publică tutelară a Ministerului Energiei, şi-ar fi însuşit suma totală de 331.700 lei, pe care ar fi transferat-o, prin 16 transferuri bancare, din contul curent al societăţii, în contul unor persoane fizice, „urmărind obţinerea unor avantaje de natură financiară”, a mai precizat sursa citată.

Surse judiciare au precizat pentru News.ro că firma păgubită este Medserv Min, companie la care acţionar majoritar este Complexul Energetic Oltenia.

Conform portalului web al Medserv Min, Complexul Energetic Oltenia deţine 98,40% din acţiunile Medserv Min, restul acţiunilor fiind deţinut, în diverse cote, de sindicate din minerit.

Compania este prezentată ca „unitate de prestări servicii medicale”, inclusiv îngrijiri la domiciliu decontate prin Casa Naţională de asigurări de Sănătate şi deţine cabinete specializate şi autorizate în asistenţa medicală de urgenţă în judeţele Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi.

Poliţiştii de investigaţii economice continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs delapidarea, precizează reprezentanţii Poliţiei.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică