E oficial. La o adresă nu pot fi înregistrate cu buletinul mai mult de zece persoane

0
Publicat:

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, stabilind că la o adresă nu pot fi înregistrate cu cartea de identitate mai mult de zece persoane.

FOTO Inquam Photos

„Nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă. Limita nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresă sau membrilor familiei extinse. Prin familie extinsă se înţelege titularul dreptului locativ, soţul, soţia acestuia, rudele titularului şi cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv”, prevede proiectul. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de la 75 de lei la 150 de lei.

Potrivit actului normativ adoptat, „persoanele defavorizate care nu pot face dovada adresei de domiciliu, aceasta se înscrie în baza adeverinţei eliberate de către unitatea administrativ-teritorială din care rezultă adresa la care se stabileşte domiciliul”.

Proiectul mai prevede că „de la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate, cererea pentru eliberarea cărţii electronice de identitate se soluţionează de către orice serviciu public comunitar de Evidenţă a Persoanelor, indiferent de locul de domiciliu sau reşedinţa persoanelor fizice”.

De asemenea, deputaţii au mai stabilit că persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate vor fi obligate ca, în termen de 15 zile de la mutare, să solicite la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea menţiunii privind stabilirea reşedinţei şi să ceară înscrierea în cartea de imobil.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol