Dumitru Buzatu, pregătit să plece în Ecuador. Baronul de Vaslui, influent și din arest: „Lasă că le rezolv eu de la distanță”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dumitru Buzatu, fost șef al CJ Vaslui, continuă să aibă influență la nivel administrativ și să influențeze martorii din dosar, arată rechizioriul de trimitere în judecată la DNA, fiind menționată inclusiv o discuție în care fostul președinte al PSD Vaslui propunea o plecare în Ecuador unei martore.

Dumitru Buzatu a vorbit de o plecare în Ecuador FOTO Mediafax

În ceea ce-l privește pe inculpatul Buzatu Dumitru se observă că martorii audiați manifestă un puternic sentiment de temere față de inculpat, fiindu-le teamă să-i rostească numele și preferând să-l individualizeze sub diferite funcții pe care le-a ocupat (președintele CJ Vaslui, ordonatorul principal de credite)”, se arată în rechizitoriul consultat și citat de G4Media.

Potrivit procurorilor, Dumitru Buzatu, aflat în arest preventiv, a luat legătura cu mai mulți martori audiați în dosar. „Se observă că cea mai aspră măsură preventivă nu îl oprește pe inculpatul Buzatu Dumitru de a influența martorii și de a-și exercita în continuare atribuțiile de președinte a CJ Vaslui din CRAP Iași, deoarece trasează sarcini tuturor primarilor și factorilor decidenți din administrația locală a jud. Vaslui”, mai menționează cei din DNA.

De altfel, fostul șef al PSD Vaslui e încrezător că poate avea influență și din arest, atât pe linie de administrație, cât și asupra martirilor. „Lasă că le rezolv eu de la distanță chiar, dar le rezolv eu cu dânșii”, ar mai fi zis Dumitru Buzatu.

Totodată Buzatu Dumitru îi propune martorei că în cazul în care va fi eliberat să plece împreună în Ecuador. «Dacă reușesc să…(neinteligibil) mergem până în Ecuador! Vă iau și pe voi!»

Ce au decis procurorii

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, arestat preventiv în luna septembrie pentru luare de mită, în urma unui flagrant.

  Expertul Radu Judele, cercetat în acelaşi dosar şi aflat în arest la domiciliu pentru luare de mită şi trafic de influenţă, a fost, de asemenea, trimis în judecată.Dosarul a fost transmis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.Potrivit DNA, în anul 2019, în contextul derulării unui proiect finanţat din fonduri europene, între Consiliul Judeţean Vaslui şi o societate comercială a fost încheiat un contract de achiziţie publică ce avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui.

În cursul anului 2021, în condiţiile în care lucrările erau finalizate în proporţie de 80%, între reprezentantul societăţii comerciale respective, martor în cauză, şi inculpatul Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, ar fi apărut neînţelegeri referitoare la plata facturilor de aproximativ 3.000.000 euro şi implicit la cuantumul mitei care trebuia remisă acestuia din urmă. În acest context, Consiliul Judeţean Vaslui a încheiat un contract cu o societate comercială al cărei obiect de activitate este realizarea de activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică, administrată de inculpatul, expert, pentru a efectua o expertiză tehnică a lucrărilor executate'', arată DNA.

După întocmirea raportului de expertiză, în perioadele 27 - 29.06.2022 şi 07.02.2023 - 26.04.2023, expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de 714.000 de lei în scopul formulării unor concluzii contrare propriei expertize efectuate în baza contractului încheiat cu Consiliul Judeţean Vaslui şi implicit de "a favoriza" societatea martorului, în sensul de a i se achita în totalitate facturile în valoare de aproximativ 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executării întocmai a lucrărilor conform caietului de sarcini.  

Mai multe pentru tine:
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană