Doza a treia de vaccin anti-COVID va fi administrată din 28 septembrie. Care sunt persoanele eligibile şi cum se pot programa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a decis ca doza a treia de vaccin să fie administrată, începând din 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua.

Potrivit CNCAV, miercuri a avut loc o şedinţă de lucru la care au participat reprezentanţii Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), ai Ministerului Sănătăţii (MS), Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) şi ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). La întâlnire au luat parte şi ministrul interimar al sănătăţii, Cseke Attila, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Vass Levente şi preşedintele ANMDMR, Robert Ancuceanu.

"Având în vedere evoluţia epidemiologică severă din România şi necesitatea asigurării protecţiei maximale a cetăţenilor împotriva maladiei COVID-19, membrii CNCAV au hotărât în unanimitate, pe baza datelor ştiinţifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapel, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager", a anunţat sursa citată.

Potrivit CNCAV, doza 3 este ferm recomandată:

- persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe - persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale şi alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia naţională de vaccinare;

- persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social şi din învăţământ.

"Aceste măsuri sunt deosebit de importante pentru menţinerea bunei funcţionări a sistemului de sănătate şi a unităţilor de învăţământ.

Accesul la vaccinare este permis şi altor categorii populaţionale, care au cel puţin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală", a precizat CNCAV.

Reprezentanţii Comiterului au subliniat că doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema iniţială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).

Totodată, având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date ştiinţifice.

Programarea persoanelor pentru administrarea dozei de rapel (doza 3) se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naţionale de programare la vaccinare.

Pentru persoanele din centrele medico-sociale şi rezidenţiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, se va utiliza aceeaşi modalitate de vaccinare, respectiv cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziţie de către direcţiile de sănătate publică judeţene/ a municipiului Bucureşti.

Beneficiarii vor primi adeverinţe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menţionarea celor trei doze efectuate.

"Reiterăm cetăţenilor necesitatea şi importanţa vaccinării împotriva COVID-19 pentru toate persoanele de peste 12 ani, în interes invidual şi al sănătăţii publice, prin reducerea cazurilor severe şi a deceselor. Vaccinarea rămâne soluţia sigură şi eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reuneşte experţi la nivel european", a arătat CNCAV.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”