Două noi categorii de şoferi care rămân fără carnet vor mai putea conduce 15 zile

0
Publicat:

Conform unei noi reglementări, două noi categorii de șoferi contravenienți vor rămâne în continuare fără carnete de conducere, dar vor avea drept de circulație pentru 15 zile, perioadă în care pot contesta măsura luată de polițiștii rutieri. 

Unii contravenienți vor rămâne fără permis, dar vor putea conduce încă 15 zile

În primul rănd este vorba de șoferii care produc un accident de circulație din care au rezultat numai avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale după ce „nu au respectat regulile privind prioritatea de trecere sau depășirea”. Apoi, modificarea legislativă mai face referire și la șoferii care circulă nejustificat cu mașina pe banda de urgență a autostrăzilor.

Șoferii aflați în ambele situații vor rămâne fără carnet, dar vor putea circula 15 zile conform dovezii eliberate de polițistul care a constatat contravenția. În acest interval, măsura aplicată poate fi contestată în instanță, iar în cazul în care justificările și eventualele probe sunt relevante, aceasta poate fi anulată.

Modificarea legislativă, făcută în grabă

Fost şef al Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă susține că până la adoptarea acestei modificări legislative, cel puțin în cazul șoferilor care au circulat nejustificat pe banda de urgență a autostrăzilor, situația era una lipsită de sens și pe alocuri putea ajunge chiar și periculoasă. „Inițial, în legislația rutieră nu exista vreo contravenție pentru o astfel de faptă. Pur și simplu nu s-a gândit nimeni că vor exista șoferi care vor circula abuziv pe banda de urgență a unei autostrăzi. Ulterior s-a constatat că aşa-zisa «șmecherie la volan» este prezentă la români și tot mai mulți șoferi au fost prinși «fentând» coloanele de mașini pe banda de urgență mai ales vara în traficul aglomerat spre sau dinspre litoral. În final a fost luată decizia că acești șoferi trebuie să fie sancționați cu suspendarea dreptului de a conduce. Numai că modificarea legislativă nu s-a făcut cum trebuie, s-a realizat în grabă, probabil. Concret, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se elibera fără drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile”, a precizat fostul şef al Poliţiei Rutiere.

Pietoni pe autostradă

Lucian Diniţă a explicat în ce situație s-a ajuns după această modificare legislativă. „Să ne închipuim un autoturism în care numai cel de la volan are permis de conducere. Șoferul o ia aiurea, de capul lui, pe banda de urgență, că nu-i place să stea în trafic, ci e «șmecher la volan» și este oprit de polițiști. Aceștia aplică legea, adică și suspendă șoferului dreptul de a conduce, îi ridică permisul și eliberează dovada, dar una fără drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile. Ce avea de făcut șoferul? Închide mașina pe banda de urgență și o ia la picior cu tot cu pasagerii care îl însoțesc. Situație periculoasă în două sensuri. În primul rând, pietonii nu au ce căuta pe o autostradă. Apoi, mașina oprită pe banda de urgență este ea în sine un pericol pentru cei aflați în trafic. Trebuie să sancționăm dur această «șmecherie la volan», dar nu punând în pericol siguranța rutieră, că mai rău facem”, a precizat fostul şef al Poliţiei Rutiere.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul