Șofer beat și fără permis, prins de două ori la volan în decurs de câteva ore. Reacția polițiștilor

0
Publicat:

Polițiștii Biroului Rutier Vaslui au reținut un tânăr din comuna Umbrărești, județul Galați, bănuit că ar fi condus un autoturism fără permis și sub influența băuturilor alcoolice.

Șoferul beat fost reținut de polițiști  FOTO arhivă Adevărul
Șoferul beat fost reținut de polițiști FOTO arhivă Adevărul

În noaptea de 16 spre 17 octombrie 2022, la ora 00,08, polițiștii Biroului de Ordine Publică, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Iași, condus de către un bărbat de 28 de ani, din comuna Umbrărești, județul Galați.

„Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.

Ulterior, în aceeași noapte, la ora 03,40, un echipaj al Biroului de Ordine Publică Vaslui, aflat pe strada Călugăreni, din municipiul Vaslui, a observat și oprit, din nou, pentru control, același autoturism. Acesta era condus de către bărbatul din comuna Umbrărești, județul Galați.

Bărbatul a fost din nou testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.74 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Marți, polițiștii Biroului Rutier Vaslui l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea dispunerii unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite