Dosarul „Microsoft”. Fostul ministru Daniel Funeriu, urmărit penal pentru abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Funeriu, fostul ministru al Educaţiei, a fost pus sub urmărire penală astăzi de procurorii anticorupţie. Acuzaţia: abuz în serviciu. Funeriu s-a prezentat, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) unde mai bine de două ore a dat declaraţii în dosarul Microsoft. În acest caz, DNA acuză nouă foşti miniştri de fapte corupţie.

UPDATE După mai bine de două ore de audieri, fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu a părăsit sediul DNA fără a da declaraţii. 

Surse judiciare au precizat l-au pus sub urmărire penală pe fostul ministru.

La sediul DNA a fost audiat, luni, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu.

Mai exact, dosarul vizează activitatea a trei ministere: Ministerul Educaţiei, Ministerul de Interne şi Ministerul Comunicaţiilor, dar şi cea a Secretariatului General al Guvernului.

Astfel, procurorii verifică modul în care au fost închiriate 179.259 de licenţe pentru pachete de tip ProDesktop şi 6.828 de licenţe pentru sisteme de operare Windows Server, cu luarea în calcul a tuturor staţiilor de lucru şi a serverelor achiziţionate în perioada 2001 – 2008.

La baza anchetei stă şi încheierea contractului de furnizare produse în baza căruia Ministerul pentru Societatea Informaţională s-a obligat să plătească preţul aferent numărului total de licenţe, mai mare cu 72.990 faţă de numărul de computere compatibile cu noile produse software. Cel puţin patru contracte sunt verificate de procurorii DNA. Unul dintre ele este cel de închiriere de licenţe Microsoft încheiat cu Microsoft Ireland prin intermediul Fujitsu Siemens Computers Austria, în valoare de 105 milioane dolari, dar şi cel încheiat între Ministerul Comunicaţiilor şi consorţiul D-CON.NET, în valoare de 96 milioane euro. 

Mai mult, sunt cercetate şi contractul privind Sistemul Educaţional Informatizat încheiat între Siveco şi Ministerul Educaţiei, în valoare de 124 milioane de euro şi contractul privind Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat încheiat între EADS Deutschland GmbH Germania şi Ministerul de Interne, în valoare de 734 milioane de euro.

Nouă miniştri suspectaţi de corupţie

În acest caz, preşedintele Traian Băsescu a semnat încă de pe 3 octombrie avizul privind începerea urmăririi penale

în cazul foştilor miniştri Adriana Ţicău, Gabriel Sandu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Daniel Funeriu (foto), suspectaţi în dosarul „Microsoft” fie de abuz în serviciu, fie de luare de mită. 

Camera Deputaţilor a decis prin vot ridicarea imunităţii pentru fostul ministru al Comunicaţiilor Valerian Vreme, care va putea fi urmărit penal în acest caz. Pentru europarlamentarul PSD Dan Nica ridicarea imunităţii trebuie decisă de Parlamentul European, iar în cazul Ecaterinei Andronescu şi Şerban Mihăilescu şi ei suspecţi în dosar, de senatori.

Cum a luat naştere dosarul „Microsoft”

Ancheta în dosarul „Microsoft” a demarat la sesizarea Corpului de Control al primului ministru, ca urmare a unor verificări făcute la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale. 

Raportul de control semnala încheierea ilegală a contractului de închiriere licenţe, din 15 aprilie 2009, extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft, a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programului „Sistem Educaţional Informatizat”.

Astfel, ei au descoperit că în filiera licenţelor Microsoft apar şi numele unor oameni de afaceri importanţi care sunt cunoscuţi ca având legături strânse cu partidele politice. Aceştia ar fi jucat rolul de intermediari în mituirea demnitarilor, având grijă să oprească şi pentru ei sume consistente, mai spun procurorii.

Astfel, unul dintre martori le-a relatat procurorilor că în cursul anului 2008, în contextul finalizării contractului dintre Guvernul României şi Microsoft, Claudiu Florică, şeful Fujitsu Siemens, ar fi apelat la Dinu Pescariu, despre care se ştia că avea o relaţie bună cu Dorin Cocoş pentru a-l susţine în cadrul licitaţiei ce urma a se realiza.

În perioada respectivă, susţin anchetatorii, ar fi avut loc mai multe întâlniri între Claudiu Florică şi ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu. 

„Ulterior adjudecării licitaţiei de către firma D.Con.Net., Dorin Cocoş a stabilit modul în care trebuie distribuite sumele transferate către Barringwood Investment Ltd.  Cred că această societate era controlată de Dinu Pescariu. Ştiu că printre beneficiarii acestor sume se regăseau Gabriel Sandu, Gheorghe Ştefan, Dorin Cocoş, Pescariu Dinu, Nicolae Dumitru. (...) Din câte am auzit, Dorin Cocoş a primit aproximativ 8 – 9 milioane euro, iar Gheorghe Ştefan circa 3 milioane de euro. Tot în jur de 3 milioane a primit şi Gabriel Sandu. Cred că în privinţa lui Dinu Pescariu se discuta despre o sumă de circa 3.000.000 de  euro”, se arată în declaraţia martorului.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Dosarul „Microsoft”. Gabriel Sandu, fostul ministru al Comunicaţiilor, audiat la DNA

Dosarul „Microsoft”. Claudiu Florică, personajul care i-ar fi jucat pe degete pe politicieni, audiat de procurorii anticorupţie

Dosarul Microsoft: Deputatul Opoziţiei poate fi urmărit penal. Parlamentarii şi-au trimis „rezervele“ la vot

INFOGRAFIE Afacerea Microsoft a demarat în Parlament cu frâna de mână trasă

Dosarul Microsoft: Cine sunt cei trei demnitari ocrotiţi de Parlament

Dosarul Microsoft. Procedurile au fost îndeplinite. Procurorii vor începe audierile a 5 din cei 9 foşti miniştri suspectaţi de corupţie

Băsescu a cerut începerea urmăririi penale pentru cinci foşti miniştri, în dosarul Microsoft: „Nimic din acest dosar nu provine de la Bittner“

Dosarul „Microsoft“. Cine este personajul care i-a jucat pe degete pe politicieni

Dosarul „Microsoft”, cartoful fierbinte din Parlamentul României

Procurorul General gafează: a trimis greşit cererea DNA pentru anchetarea lui Valerian Vreme, Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu

Fostul şef SIE Teodor Meleşcanu susţine că dosarul „Microsoft” de România a pornit de la FBI

Dosarul „Microsoft”. DNA declanşează operaţiunea „Mâini curate“ în care sunt anchetaţi nouă foşti miniştri

Dosarul „Microsoft“. DNA: În acest moment, Victor Ponta „nu are calitate de suspect sau de inculpat“

Reacţii în dosarul comisioanelor de milioane de dolari. Andronescu: Nu am luat niciun leu de la nimeni

Cutremur pe scena politică. DNA cere aviz pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri în dosarul „Comisioane de miliarde la nivel înalt”

DNA: Dan Nica a refuzat să se prezinte la audieri

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor