Dosarul „ICA”. Ultimul termen pentru Voiculescu, în acest caz, se va judeca pe 29 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Bucureşti a anunţat, joi, că ultimul termen din dosarul în care Dan Voiculescu este acuzat de privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) va fi pe 29 august. Prejudiciul stabilit de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în acest caz se ridică la 60 de milioane de euro.

UPDATE Magistraţii Tribunalului Bucureşti au stabilit, joi, ca termenul final din dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu este judecat pentru fapte de corupţie, să fie pe 29 august.

Instanţa a reluat astăzi dezbaterile în dosarul privind modul în care a fost privatizat ICA. Cu acest prilej, a fost audiat, din nou, Nicolae Vlad Săvulescu, fost şef al Direcţiei privatizări-concesionare din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului (ADS).

Acesta a arătat, în esenţă, că ICA nu a fost singurul institut în cazul căruia a întocmit documentaţia şi că pentru toate entităţile privatizate în mandatul lui au fost folosite aceleaşi prerogative legale.

Săvulescu a arătat că nu înţelege de ce procurorii anticorupţie susţin că doar în cazul ICA s-au comis ilegalităţi la privatizare.

După audierea acestuia, instanţa a dispus citarea cu mandate de aducere a lui Laurenţiu Lupu - martor propus de apărare.

Instanţa a mai arătat că singurul termen pe care îl mai acordă acestui dosar este 29 august, solicitând avocaţilor să-şi pregătească pledoariile finale pentru această dată.

Dan Voiculescu a ajuns şi el la Tribunalul Bucureşti.

Instanţa audiază joi un alt inculpat din dosar, Vlad Nicolae Săvulescu - fost director al direcţiei privatizare din cadrul agenţiei domeniilor statului în perioada 2002-2005 - şi alţi trei martori.

Ce conţine dosarul de corupţie

„Dosarul ICA“, referitor la privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare, a fost trimis în judecată pe 4 decembrie 2008, la Tribunalul Bucureşti, deoarece, la acea dată Voiculescu nu avea calitatea de senator, el fiind învestit pe 15 decembrie 2008.

Procurorii susţin că Dan Voiculescu a cumpărat 3,6 hectare de teren şi un hectar de construcţii in Băneasa, la un preţ de 75 de ori mai mic decât cel real.

Omul de afaceri a fost acuzat de infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate, în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani.

Dan Voiculescu si-a dat demisia de două ori din Senat în ultimele 12 luni sub diferite pretexte, reuşind astfel să amâne judecarea dosarului trimis succesiv de la Înalta Curte la Tribunalul Bucureşti

Celelalte persoane trimise în judecată sunt: Corneliu Popa, Sandu Jean-Cătălin, Mencinicopschi Gheorghe, Sorin Pantiş, Săvulescu Vlad-Nicolae, Domnişoru Gheorghe Marian, Sin Gheorghe, Baciu Constantin, Petre Alexandru, Marinescu Grigore, Ene Vica, Pop Flavius Adrian. Respingeri în linie

De ce este acuzat Voiculescu

Cazul Dosarul ICA, referitor la privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare, a fost trimis în judecată în 4 decembrie 2008, la Tribunalul Bucureşti, deoarece, la acea dată, Voiculescu nu avea calitatea de senator, el fiind învestit pe 15 decembrie 2008.

Procurorii susţin că Dan Voiculescu a cumpărat 3,6 hectare de teren şi mai multe construcţii în Băneasa, la un preţ de 75 de ori mai mic decât cel real.

Dan Voiculescu este acuzat de infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate, în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani.

Celelalte persoane trimise în judecată sunt: Corneliu Popa, Sandu Jean-Cătălin, Mencipicopschi Gheorghe, Sorin Pantiş, Săvulescu Vlad-Nicolae, Domnişoru Gheorghe Marian, Sin Gheorghe, Baciu Constantin, Petre Alexandru, Marinescu Grigore, Ene Vica, Pop Flavius Adrian.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare