Doi bărbaţi din Timiş au obţinut peste 17 milioane de dolari. Le-au promis păgubiţilor investiţii în parcuri fotovoltaice

0
Publicat:

După o serie de percheziţii de amploare în mai multe judeţe ale ţării, procurorii DIICOT au reuşit să reţină doi bărbaţi din Timiş care au obţinut peste 17 milioane de dolari de la mai multe persoane, în schimbul promisiunii că banii vor fi investiţi în parcuri fotovoltaice.

Au fost făcute 66 de percheziţii în mai multe judeţe din ţară. Foto: Inquam/arhivă

Afacerea a început încă din anul 2018, când cei doi bărbaţi din Timiş, administratori ai unei firme de furnizare de energie electrică, au elaborat un proiect cu energie regenerabilă, care presupunea înfiinţarea mai multor parcuri fotovoltaice în toată ţara. Unele dintre ele chiar au fost create, numai că, la un moment dat, cei doi întreprinzători, care le cereau investitorilor contribuţii sub formă de criptomodene, au început să transfere sumele virate, din portofelul virtual al firmei, în conturile personale.

„Din probele administrate a reieșit faptul că, începând cu anul 2018, pe raza județului Timiș, doi suspecți, administratori ai unei societăți comerciale, împreună cu alți suspecți angrenați într-un proiect dedicat energiei regenerabile, derulat în cadrul firmei, au constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii unor importante sume de bani prin săvârșirea infracțiunilor menționate anterior.

Liderii grupării de criminalitate organizată au acționat în mod coordonat și specializat, punând în aplicare un mecanism infracțional de însușire și folosire cu rea credință a fondurilor societății care ulterior au fost supuse procesului de spălarea banilor”, potrivit comunicatului DIICOT.

Pentru a documenta întreaga activitate, ofițerii DIICOT au făcut 66 de percheziții în județele Timiș, Caraș-Severin, Arad, Alba, Argeș, Teleorman, Hunedoara, Ilfov, dar și în București, în urma cărora 15 persoane au fost duse la audieri.

Anchetatorii au reuşit astfel să dea şi de urma celor doi bărbaţi care au pus la cale întregul mecanism al înşelătoriei, unul dintre ei fiind reţinut de către mascați direct de pe Aeroportul Internațional din Timișoara, iar celălalt din trafic.

Prejudiciu de peste 17 milioane de dolari

„Probele administrate au relevat că la grupul infracțional organizat au aderat și alți suspecți, specialiști în domeniile informatic, contabil și fiscal, care au constituit  eșalonul secund al rețelei infracționale.

În perioada 2018-2020, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, membrii grupării de criminalitate organizată și-au însușit și au folosit din patrimoniul firmei, în interesul lor și pentru alții, prin mai multe transferuri către portofele virtuale, a peste 25.000 de unități ale unei criptomonede atrase în cadrul proiectului energetic, cu consecința producerii unui prejudiciu  de peste 66.000.000 lei (17.700.000 USD).

Însușirea și folosirea valorilor societății s-a realizat prin transferul monedelor virtuale din portofelul societății către portofelele controlate de către membrii grupului infracțional sau persoane și societăți afiliate structurii de criminalitate organizată”, potrivit aceleiaşi surse.

De asemenea, procurorii DIICOT spun că suspecţii au transformat criptomonedele în bani reali şi au retras apoi diferite sume din care şi-au cumpărat case, maşini şi alte bunucri de lux şi chiar au dat bani cu împrumut unor firme sau persoane care ştiau de unde provin aceşti bani.

„În paralel cu externalizarea frauduloasă a fondurilor societății, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a bunurilor sau valorilor delapidate, în perioada 2018 – 2024, membrii grupării au procedat la schimbarea de monede virtuale în monedă fiduciară pe care au transferat-o în conturi bancare.

Ulterior membrii grupului infracțional, precum și persoane sau societăți apropiate de aceștia, au efectuat retrageri din conturi și de la ATM-urile cu criptomonede, utilizând valorile astfel obținute la  achiziționarea de bunuri (imobile, autoturisme, excursii),  creditarea societăților, acordarea unor sume de bani cu împrumut apropiaților și angajaților unității care aveau cunoștință de proveniența ilicită a banilor precum și raportări fictive cu privire la obținerea de câștiguri din tranzacționarea de criptomonedă”, au explicat procurorii.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai emoționant și impresionant film religios din istoria cinematografiei mondiale. Ce s-a întâmplat cu actorul din rolul principal: un băiețel abandonat la poarta unei mânăstiri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Două zodii primesc un semn clar de la Divinitate până la finalul lunii februarie. Decizia luată acum le schimbă complet anul 2026
Cum se face tocănița de post ca la mănăstire. Este recomandată în Postul Paștelui
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim