Doi administratori ai companiei Alfredo Foods, arestaţi preventiv într-un dosar de evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Cristian Dărmănescu şi Florin Daniel Nistor, asociaţi şi administratori ai Alfredo Foods, unul dintre cei mai importanţi distribuitori de produse alimentare din România, şi alte două persoane au fost arestaţi în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală de 12 milioane de euro.

Astfel, magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis propunerea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Bucureşti şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mihai Cristian Dărmănescu, Florin Daniel Nistor, Mihael Voicu şi Cătălin Leonte, toţi patru fiind reţinuţi marţi, potrivit Mediafax.

Decizia nu a fost definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

În acelaşi dosar, procurorii DIICOT au dispus cercetarea sub control judiciar a lui Hesham Hussein Ahmed Soliman, Murat Pasa, Al Madfai A H Jankeer, Cem Karatas, Fakdet Tadal, Muzaffer Kerkutlu, Elena Daniela Bîsceanu, Daniela Mihaela Nica şi Mirela Iolanda Secelean.

Anchetatorii fac cercetări şi cu privire la alte persoane, inclusiv în calitate de suspecţi, urmând să stabilească participaţia penală şi vinovăţia fiecărui membru al grupului infracţional investigat în acest dosar.

În acest caz, procurorii au făcut, marţi, 23 de percheziţii domiciliare şi la sediile sociale ale unor societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Constanţa şi Bacău, suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Ce acuzaţii aduc procurorii

Procurorii au suspiciuni că, în perioada 2009-2010, reprezentanţii legali ai firmelor Alfredo Fresh şi Alfredo Foods au constituit un grup infracţional organizat, împreună cu mai multe persoane, pentru a crea circuite financiare fictive, cu ajutorul cărora cele două societăţi comerciale să nu mai plătească TVA aferentă comercializării pe piaţa internă a produselor alimentare achiziţionate din spaţiul intracomunitar.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că membrii grupului infracţional au creat un mecanism extrem de bine pus la punct, înfiinţând pe teritoriul României, prin intermediul mai multor persoane, zeci de societăţi comerciale cu un comportament de tip «fantomă», care funcţionau o scurtă perioadă de timp, fiind interpuse în raporturile comerciale dintre furnizorii reali de marfă din Uniunea Europeană şi beneficiarii finali SC Alfredo Fresh SRL şi SC Alfredo Foods SRL”,potrivit DIICOT.

Societăţile „fantomă”, interpuse în lanţurile comerciale între furnizorii din spaţiul comunitar şi societăţile beneficiare SC Alfredo Fresh SRL şi SC Alfredo Foods SRL, fie nu ar fi funcţionat la sediile sociale declarate, fie contractele privind sediile sociale erau expirate, multe dintre acestea neavând puncte de lucru şi nici salariaţi. Sediile sociale erau formale, de cele mai multe ori fiind sediile unor cabinete de avocatură şi utilizate exclusiv pentru primirea corespondenţei, a arătat sursa citată.

Anchetatorii au ajuns la concluzia că, în activitatea infracţională, aceste firme au fost folosite pentru a simula tranzacţii comerciale. Acestea erau interpuse între un furnizor extern şi societatea care reprezenta adevăratul beneficiar al tranzacţiei. După o perioadă de timp, societăţile erau cesionate, de regulă tot unor cetăţeni străini, care deţineau calitatea de asociat sau administrator la mai multe societăţi comerciale şi care părăseau teritoriul ţării la scurt timp după preluarea societăţilor.

Prejudiciul creat se ridică la aproape 12 milioane de euro

Potrivit sursei citate, societăţile erau înfiinţate, de regulă, pe numele unor persoane greu de identificat, având cetăţenie străină sau pe numele unor persoane apropiate liderilor grupului infracţional, care acceptau să figureze în calitate de asociat sau administrator, în schimbul unor sume de bani.

Prejudiciul produs de cele două societăţi comerciale, prin neplata către bugetul de stat a impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată, este de aproximativ 12 milioane de euro, potrivit evaluărilor DIICOT.

În acest dosar, anchetatorii au pus sechestru pe mai multe bunuri, pentru a recupera prejudiciul.

Mai multe pentru tine:
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatului ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu!
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Horoscop săptămâna 14-20 noiembrie. Berbecii se confruntă cu pierderi financiare și tensiuni în relații
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."