DNA începe urmărirea penală faţă de Daniel Tudorache şi trei foşti angajaţi ai Primăriei Sectorului 1. Ce spune fostul primar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Tudorache e la al doilea dosar la DNA FOTO Inquam Photos

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că începe urmărirea penală faţă de fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache (acum deputat PSD), dar şi faţă de trei directori din aceeaşi instituţie. Procurorii îi acuză de abuz în serviciu.

UPDATE Fostul edil al Sectorului 1, Daniel Tudorache, recunoscut realizarea plăţilor către Romprest, pentru a evita suspendarea serviciilor, într-o declaraţie pentru MainNews. „În noiembrie 2016, Curtea de Conturi a spus că actele adiţionale din 2012 au fost greşite iar preţul redus cu un anumit cuantum. Le-am redus preţul, iar după trei-patru luni Romprest ne-a blocat conturile, urmând să nu mai ridice gunoiul. Au spus că decizia Curţii de Conturi este opozabilă nouă, dar nu este opozabilă lor. Am încercat să ajungem la o înţelegere cu ei şi am ajuns să îi dăm în judecată, însă când am ieşit din mandat nu se terminase procesul”, a declarat Daniel Tudorache pentru Mainnews.ro.

Întrebat dacă dacă a acceptat plata facturilor la preţ majorat, fostul primar al Sectorului 1 a recunoscut acest lucru. „Nu aveam încotro, pentru că se întâmpla ce s-a întâmplat acum un an de zile. Nu aveam temei legal. Automat umpleam Sectorul 1 de gunoaie. A rămas să ne judecăm”, a completat fostul edil

***

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii:

TUDORACHE DANIEL, la data faptei primar al Sectorului 1 Bucureşti,
PIŢIGOI BOGDAN, la data faptei director executiv al Direcţiei Investiţii din cadrul Primăriei Sector 1 Bucureşti,
LUDU DORINELA-ANCA, la data faptei director executiv Direcţia Management Economic din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti,
FULGEANU OVIDIU-NICOLAE, la data faptei director executiv Direcţia Juridică şi Resurse Umane din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, toţi pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”, a precizat DNA într-un comunicat de presă. 

„FODOROIU COSMIN-MARIUS, la data faptei director executiv al Direcţiei Investiţii în cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, în formă continuată (...) În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi complicitate la aceasta:
- în cursul anului 2012 s-ar fi procedat, cu încălcarea legii, la ajustarea tarifelor aferente contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativă a Sectorului 1 Bucureşti, încheiat în anul 2008,
- s-ar fi acceptat la plată facturi cu tarifele ajustate în anul 2012 şi la un moment ulterior unei decizii executorii a Curţii de Conturi care solicitase în 2016 recuperarea sumelor achitate în plus”, mai arată sursa citată.
Prejudiciul menţionat în acest dosar este de 944 milioane lei. „În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune şi complicitate la aceasta: În perioada mai 2017-16.09.2019, în contextul demersurilor efectuate de societatea comercială pentru modificarea tarifelor serviciului de salubrizare, care face obiectul contractului de delegare menţionat, Unitatea Administrativă Teritorială Sector 1 ar fi fost indusă în eroare prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase reprezentată de cuantumul cheltuielilor pe care se fundamentează solicitările societăţii de modificare a tarifelor. Acest lucru s-ar fi realizat în scopul obţinerii pentru societatea comercială a unui folos patrimonial injust, în condiţiile în care cheltuielile din evidenţa contabilă ce trebuiau luate în calcul în procedura de modificare a tarifelor angajate nu ar fi reflectat realitatea, fiind inferioare celor indicate de societate în fundamentările tarifelor modificate. Prin aceste demersuri ar fi fost creat un prejudiciu Sectorului 1 Bucureşti în cuantum de 944.575.696 lei concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru societatea respectivă”, conchide DNA

Răfuială politică

Clotilde Armand, actual primar al Sectorului 1, a ieşit cu atacuri la consilierii PSD şi PNL după comunicatul DNA, acuzându-i că au acţionat ca „avocaţi ai Romprest”. De asemena, a ţinut să sublinieze că ea continuă să se lupte cu mafia. Liberalii au reacţionat pe pagina de Facebook a filialei Sector 1: „Ce nu a înţeles nici până în ziua de azi „primarul degeaba” C. Armand? Că legea o face justiţia, nu primarul. Faptul că DNA a demarat urmărirea penală împotriva fostului edil este un pas important spre a face dreptate şi lumină. Dar nu dreptate primarului, ci românilor. Pentru asta justiţia trebuie să îşi facă treaba până la capăt! Nu pe Facebook, cu declaraţii pompoase, ci prin procurori şi judecători.  Faptul că Armand foloseşte politic comunicatul DNA este greţos”, au scris cei de la PNL pe pagina de Facebook

Mai multe pentru tine:
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte