DNA cere o pedeapsă maximă de 12 ani de închisoare pentru Radu Mazăre în dosarul „Polaris”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut la termenul de vineri, o pedeapsă de 12 ani de închisoare cu executare Radu Mazăre, acuzat de mai multe infracţiuni de corupţie. Fostul edil al Constanţei, acuzat de trei infracţiuni de luare de mită, prin faptul că a solicitat şi a primit un milion de euro de la trei firme pentru acordarea unor contracte, se află în Madagascar, unde a cerut azil politic.

Procurorul DNA de caz a cerut condamnarea fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre la o pedeapsă maximă de 12 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese în dosarul "Polaris".

Curtea Supremă a finalizat judecarea acestui dosar iar la ultimul termen al procesului, desfăşurat vineri, procurorul de şedinţă a solicitat condamnarea inculpaţilor din acest dosar la pedepse spre maximul special prevăzut de textele de lege pentru infracţiunile comise.

Reprezentantul DNA a declarat că Mazăre este acuzat de o infracţiune de conflict de interese în legătură cu încheierea, de către Primăria Constanţa, a 12 contracte cu Neptun TV, precum şi de o infracţiune de abuz în serviciu, prin facilitarea încheierii contractului de salubrizare cu firma Polaris la un preţ supraevaluat.

Potrivit DNA, fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi conflict de interese în formă continuată (12 acte materiale). Alături de fostul edil al Constanţei, au fost trimişi în judecată deputatul PSD de atunci Eduard Martin şi mai mulţi funcţionari din cadrul Primăriei Constanţa, precum şi omul de afaceri Sorin Strutinsky, acesta din urmă pentru trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.

De asemenea, în acest dosar au fost trimişi în judecată deputatul de atunci Eduard Martin, asociat al SC Polaris M Holding S.R.L, dar şi SC Polaris M Holding S.R.L, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, precum şi pentru dare de mită. În acelaşi dosar sunt judecaţi Gabriel Stan, viceprimar al municipiului Constanţa la data faptelor, Tudoriţa Tolea, Doru Aurelian Harpalete, Alina Pavel, Ghiulnihal Mutalâp şi Sorina Laura Oprea, funcţionari în cadrul Primăriei Constanţa la data faptelor, pentru abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat DNA, în perioada 2006 - 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat suma totală de peste 2.000.000 euro şi a primit circa 1.000.000 euro şi 2.472.303,8 lei de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa. De asemenea, în perioada 2008-2014, Radu Mazăre, cu ajutorul lui Sorin Strutinsky, ar fi primit de la S.C. Polaris M Holding S.R.L., al cărei asociat şi administrator în fapt era Eduard Martin, peste şapte milioane de euro, pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului.

Potrivit DNA, în anul 2008, între S.C. Polaris M Holding S.R.L şi Primăria Constanţa a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani şi un act adiţional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu zece milioane de lei.

“Şi în acest caz, mita a fost primită într-o manieră identică, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între S.C. Polaris M Holding S.R.L. şi aceeaşi firmă controlată de inculpaţii Mazăre Radu Ştefan şi Strutinsky Sorin Gabriel. Suma totală achitată în baza acestor contracte a fost, conform calculelor expertului desemnat, de 33.987.771,57 lei. Ca urmare a încheierii acestui contract a fost produs Primăriei Constanţa un prejudiciu în sumă de 200.213.248,91 lei, din care TVA 36.811.616,60 lei, sumă care constituie în acelaşi timp un folos necuvenit obţinut de societatea comercială beneficiară a contractului”, susţin procurorii anticorupţie.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor