DLAF a sesizat DNA cu privire la un proiect de fonduri europene care a avut ca beneficiar firma lui Dan Barna

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Barna FOTO Arhivă

Departamentul de Luptă Antifraudă anunţă, într-un răspuns pentru Mediafax şi Aleph News, că inspectorii au sesizat Secţia a II-a a DNA cu privire la un proiect ce are ca beneficiar o companie ce i-a aparţinut fostului vicepremier USR PLUS Dan Barna. Liderul deputaţilor USR PLUS Ionuţ Moşteanu spune că este evident „o coincidenţă stranie că apare brusc” această trimitere.

DLAF spune că după verificările sale „au rezultat indicii privind posibila săvârşire a unor fapte de natură penală, scrie Mediafax. 

„În urma verificărilor efectuate în cazul proiectului „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural” (POSDRU/135/5.2/S/125782 - cod SMIS 51031), având ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG SRL, au rezultat indicii privind posibila săvârşire a unor fapte de natură penală, motiv pentru care Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a procedat la întocmirea actelor de sesizare, arată sursa citată. 

Liderul deputaţilor USR PLUS Ionuţ Moşteanu a declarat la Digi 24, ulterior apariţiei informaţiilor, că „este evident că este o coincidenţă stranie că apare brusc această trimitere”. 

Întreaga documentaţie a fost transmisă Direcţiei Naţionale Anticorupţie (Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie)”, anunţă DLAF în răspunsul pentru Mediafax şi Aleph News.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"