Directorul Romsilva susține că nu ar avea o problemă ca salariul său de 5.000 de euro să fie redus: „Este stabilit de Consiliul de Administrație”

0
Publicat:

Directorul Romsilva le-a luat apărarea angajaţilor din subordinea sa şi a susţinut  că toate primele şi sporurile pe care le-au luat au fost date pe merit.

Marius Sîiulescu/FOTO: Romsilva

Întrebat despre salariul său de 5.000 de euro, Marius Sîiulescu a declarat pentru Antena 3 că nu ar avea nimic împotrivă ca acesta să scadă și a fost dat de către Consiliul de Administrație.

Romsilva, care a plătit prime de pensionare de până la 100.000 de euro și a oferit 17 tipuri de sporuri, inclusiv pentru bucătărie, intră în plin proces de restructurare.

Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, care a declarat că în cazul reorganizării Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) - Romsilva, trebuie redus numărul de directori, iar criteriile de performanţă trebuie să nu ţină cont doar de profitul instituţiei.

Trebuie să fie făcută o distincţie foarte clară între activităţile Romsilva, să fie văzut dacă toate activităţile desfăşurate de Romsilva, astăzi, trebuie în continuare să fie desfăşurate de Romsilva. Sunt o grămadă de principii şi o grămadă de discuţii punctuale, tehnice, care de fapt, la final se reflectă în calitatea actului de management şi de administrare a pădurilor. Toate aceste discuţii vor trebui să fie purtate pe fiecare palier în parte, rapid, şi să fie asumate. Din punctul meu de vedere, ar trebui să avem de urgenţă asumată, într-adevăr, o Hotărâre de Guvern care să prevadă toate aceste reforme. Cu siguranţă, voi avea discuţii cu absolut toţi actorii-cheie, nu doar cu sindicatele, dar şi cu sindicatele", a afirmat şefa de la Mediu.  

Despre restructurări, directorul Romsilva a precizat că este vorba de angajații Romsilva ce nu pot fi verificați în baza de date de la Registrul Comerțului

„Este vorba de angajați ai noștri pe care noi, prin legea națională a pădurilor, nu avem cum să-i verificăm în baza de date de la Registrul Comerțului. Conform legislației, după ce ni s-a adus la cunoștință că ei sunt incompatibili în sensul că au și firme, administrează firme care vin în conflict de interes cu noi, au 30/zile la dispoziție să aleagă dacă rămân la instituția noastră sau dacă renunță la firmă. Până acum au renunțat la firme”, a afirmat acesta.

Întrebat despre prime, Sîiulescu a declarat că fiecare primă va fi cercetată în situația în care „nu s-a respectat contractul colectiv de muncă”.

„Primele, avem o măsură de am făcut niște comisii la nivelul fiecărei direcții și vom cerceta fiecare primă care s-a dat și în situația în care considerăm că nu s-a respectat contractul colectiv de muncă vom lua măsurile în cauză”, a explicat directorul Romsilva.

Despre sprul de stres de 25%, Sîiulescu a spus că el nu beneficiază de acest spor.

„Eu nu am spor de stres, salariul meu este contractul de mandat, este public, îl puteți găsi pe site-ul instituției. Există în contractul colectiv de muncă, dar eu personal nu am acest spor de stres, iar la ceilalți directori s-au luat sporurile de stres. Nu o să mai fie sporuri de stres. Și alte sporuri o să dispară”, a afirmat acesta.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă