Directorul Oltchim a demisionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul Oltchim, Mihai Bălan, şi-a dat demisia joi FOTO zf.ro

Mihai Bălan, directorul combinatului Oltchim, a demisionat în urma presiunilor angajaţilor. Sindicatele de la Oltchim au încheiat o minută cu administratorul judiciar desemnat pentru insolvenţa unităţii în care se prevede respectarea a patru puncte „necesare pentru bunul mers al societăţii”, între acestea plata salariilor bilunar şi eforturi pentru obţinerea capitalului de lucru.

Marţi, aproximativ 500 de angajaţi ai Oltchim au protestat în faţa Pavilionului Administrativ, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile pe decembrie şi ianuarie, ei cerând conducerii unităţii să le prezinte planul de reorganizare, în condiţiile în care combinatul a intrat în insolvenţă. 

Protestele au fost reluate şi miercuri, când aproape 300 de salariaţi s-au adunat în curtea combinatului, solicitând ca premierul Victor Ponta şi ministrul Economiei să vină să discute cu ei.

Tot marţi, aproximativ 300 de angajaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu au protestat în faţa unităţii, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile pe decembrie şi avansul pe ianuarie, ei temându-se că îşi vor pierde locurile de muncă, în condiţiile în care combinatul Oltchim a intrat în insolvenţă.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a oprit la începutul acestei săptămâni producţia pentru că nu mai are materie primă. Sistarea producţiei vine la mai puţin de o săptămână după ce Tribunalul Vâlcea a acceptat solicitarea de intrare în insolvenţă a companiei de stat.

Polipropilena, materia primă folosită în procesul tehnologic de la Oltchim, se află la Craiova, în vagoanele companiei CFR Marfă, susţin sindicaliştii, dar pentru că societatea nu şi-ar fi plătit facturile pentru transport de mai multe luni, s-a ajuns la această situaţie. 

Sistarea producţiei a venit la o săptămână după ce societatea a intrat oficial în insolvenţă. 

Potrivit liderului Sindicatului „Victoria”, Corneliu Cernev, înţelegerea cu administratorul judiciar desemnat pentru derularea reorganizării judiciare după intrarea în insolvenţă a societăţii vizează plata salariilor, bilunar, începând cu 15 februarie, eforturi comune în vederea obţinerii capitalului de lucru, modificările Contractului Colectiv de Muncă să fie făcute doar în urma negocierii cu sindicatele, iar administratorul judiciar să accepte propunerile viabile ale sindicatelor la întocmirea planului de reorganizare judiciară.

Corneliu Cernev a anunţat că minuta a fost încheiată cu administratorul judiciar, respectiv consorţiul format din Rominsolv SPRL, companie reprezentată de Gheorghe Piperea şi BDO Business Restructuring RPRL, reprezentată prin partener-coordonator Niculaie Bălan. Aceasta reprezintă o înţelegere care vizează depunerea de eforturi comune pentru punerea în funcţiune a Oltchim.

„Ne-am înţeles pentru plata salariilor, bilunar, începând cu 15 februarie, pentru eforturi comune în vederea obţinerii capitalului de lucru, anume obţinerea celor 45 de milioane de euro necesare reluării producţiei în proporţie de 65 la sută, ne-am înţeles pentru ca acest Contract Colectiv de Muncă să sufere modificări doar în urma negocierii cu sindicatele şi ca administratorul judiciar să accepte propunerile viabile ale sindicatelor la întocmirea planului de reorganizare judiciară. Sunt patru puncte necesare pentru bunul mers al societăţii”, a declarat Cernev.

Minuta a fost semnată de liderii celor patru sindicate de la Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Divizia Petrochimică Bradu aparţine societăţii Oltchim de peste trei ani, fiind preluată de la OMV Petrom.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.

Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

Pe 5 septembrie, Constantin Roibu a demisionat din funcţiile de director general şi membru al Consiliului de Administraţie al societăţii. Alături de el şi-au înaintat demsiile alţi 15 directori din cadrul combinatului.

Roibu a demisionat ca urmare a propunerii şefului OPSPI, Remus Vulpescu, de înlocuire a managementului combinatului petrochimic.

Roibu s-a aflat la conducerea Oltchim din 1991, ocupând, de atunci, funcţii de director general, manager, administrator unic şi preşedinte al Consiliului de Administraţie.

În aceeaşi zi, salariaţii Oltchim au demarat proteste, nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit salariile aferente lunilor iulie şi august.

La sfârşitul lunii septembrie, o nouă încercare de privatizare a combinatului s-a încheiat cu un eşec. Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru pachetul majoritar de acţiuni ale societăţii, însă nu a depus la timp banii şi privatizarea a fost anulată. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie