DIICOT a declinat la DNA dosarul acordării ilegale de credite de la BRD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul DNA FOTO Adevarul

DIICOT a declinat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) dosarul privind acordarea ilegală de credite de la BRD, prin care s-ar fi produs băncii un prejudiciu de peste 43 de milioane de euro, în care sunt cercetate 30 de persoane.

Conform unor surse judiciare, anchetatorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au stabilit recent că procurorii anticorupţie sunt competenţi să cerceteze dosarul privind acordarea creditelor ilegale de către BRD.

Astfel, cauza a fost declinată la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru continuarea anchetei în acest caz.

Vineri, a fost chemat în faţa procurorilor anticorupţie omul de afaceri Remus Truică, cercetat în dosarul acordării ilegale de credite de la BRD, iar anchetatorii au decis să-i prelungească măsura controlului judiciar.

Procurorii DIICOT au instrumentat dosarul privind acordarea, în mod ilegal, a mai multor credite de către BRD. Între acestea se numără şi cel făcut de Elena Udrea, în valoare de aproximativ trei milioane de euro. În cazul fostului ministru al Turismului, DIICOT şi-a declinat competenţa, în 4 martie, şi a trimis dosarul la DNA.

DIICOT a anunţat, în 19 mai, că în dosarul privind acordarea ilegală de credite a fost începută urmărirea penală în cazul a 30 de persoane.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort