Exclusiv De ce nu avem relații la fel de bune cu Germania ca și cu Franța. Expert: „E ceva ce trezește o vibrație din istorie care pe unii îi neliniștește”

România și Germania încearcă să-și dezvolte relațiile bilaterale, iar vizita premierului Ilie Bolojan, care vine la 2 ani după o altă vizită a unui fost premier român, Marcel Ciolacu, transmite anumite mesaje. Cele două state au semnat un memorandum bilateral, ceea ce reprezintă un pas. Totuși, spre deosebire de relațiile româno-franceze, cele cu Germania nu au depășit un anumit nivel, dovadă și că Germania a refuzat să trimită trupe în România. Politologul Radu Albu Comănescu, profesor la UBB Cluj, explică, într-un interviu, pentru „Adevărul”, de ce relațiile bilaterale cu Germania nu sunt la fel de bune precum cele cu Franța și ce e de făcut pentru dezvoltarea lor.

Adevărul: Premierul Ilie Bolojan a vizitat Berlinul, prilej cu care a fost semnat și un acord militar bilateral. Cu toate acestea, relațiile română-germane continuă să fie la un nivel mult mai scăzut decât cele româno- franceze. Care ar fi explicațiile?

Radu Albu Comănescu: Aș începe prin a menționa faimosul proiect înaintat de Germania cu privire la „Europa cu două viteze” și am înțeles că o primă întâlnire a avut deja loc pe 21 ianuarie, cel al „Europei celor șase”. E o formă de directorat care s-ar putea să se transforme într-un dictatorat al celor mai puternice economii care ar prelua puterea și din punct de vedere politic și militar în Uniunea Europeană. Și atunci, dacă stăm să privim cu atenție, e un detaliu ce aruncă și o imagine diferită asupra relației pe care o avem cu Germania, pentru că noi nu am fost invitați să facem parte din acel cerc select. Am verificat, de altfel, noi suntem economia, în cel mai bun caz, economia a 13-a sau a 14-a în Uniunea Europeană.

Deci mai avem până să ajungem la nivelul acesta și să fim priviți cu mai mult interes. Acum, legat de vizită. Cred, de fapt chiar am convingerea că guvernul de la București încearcă în acest moment să echilibreze pe undeva zona politică și relația economică cu ceea ce numim încă motorul franco-german, prin reînnoirea legăturilor cu Berlinul.

Odată, după schimbarea cancelarului și venirea lui Friedrich Merz, care este mult mai dinamic și mai orientat, să spunem așa, cu o convingere mai mare despre capacitatea Germaniei de a putea contribui la integrarea europeană decât a fost Olaf Scholz pe de o parte și chiar Angela Merkel înainte. Pe de altă parte, această vizită a premierului Bolojan urmărește, cred, un plan și are și rolul de a echilibra puțin relațiile. Relațiile trebuie echilibrate în sensul în care zona economică este cumva privilegiată în relațiile cu Germania, iar zona politică militară pare a fi la noi privilegiată în raport cu Franța.

Cum se împart interesele în Europa

Întrebarea care decurge de aici este în ce fel Germania înțelege să relaționeze în securitatea europeană cu România?

Reamintesc faptul că noi avem un fel de parteneriat cu Germania în ceea ce ar fi trebuit să fie o funcțională „Framework Nations Concept”, un cadru în care Germania prelua practic în câteva sectoare militare comanda și integrarea unor serii de națiuni din Europa Centrală. Dar dintre toate națiunile-cadru care și-au oferit această disponibilitate celorlalți parteneri din Europa, cel german, deci cadrul german, funcționează cel mai puțin și este probabil cel mai rămas pe hârtie. Mai este cel creat de Marea Britanie, care este Joint Expeditionary Forces în zona de nord a Europei, are o dinamică excepțională și a contribuit foarte mult la tipul de integrare pe care îl vedem astăzi în zona Balticii. De asemenea, mai este cel lansat de Italia, care este pe spațiul Adriatic și Mediteranean, dar la fel ca și cel german, în funcție uneori de opțiunile politice ale Italiei, el e mai mult sau mai puțin veridic ca substanță. Și cel lansat de Franța, faptul că Franța a preluat leadership-ul pe zona Carpaților și a Dunării, Franța având o relație de altfel foarte strânsă cu Grecia.

Germanii se dau la o parte din fața Franței

De acord, dar ce determină Germania să stea departe de această zonă de sud-est a Europei?

Berlinul înțelege să nu intre în acest spațiu geografic și să lase Franța. E un soi de zonă de sferă de interes francofonă, pentru că și România și Bulgaria sunt țări francofone, iar împreună cu Grecia, care cum spuneam are un parteneriat militar foarte strâns și chiar specific bilateral cu Franța, constituie probabil o zonă în care Berlinul înțelege să nu încalce limitele pe care Franța a căutat să le stabilească. Și atunci se concentrează pe Baltica, care e pe de altă parte și geografic mai accesibilă, într-un parteneriat care deocamdată merge foarte bine cu țările baltice, dar care știm bine e un pic mai spinos cu Polonia.

Deci în zona militară această configurație — Germania pe Baltica, Franța în spațiul sud-est european — pare să fi fost oarecum natural înțeleasă sau decisă subtil între cei doi. Aș mai atrage totuși atenția că Germania a avut de-a lungul ultimelor 12 ani intervenții în România în sensul air-policing și participări cu mici misiuni înainte de războiul din Ucraina la un nivel pe care Franța, de pildă, nu le găsea. Franța nu avea aici prezență militară, iar misiunile erau foarte rare. O dată la doi ani, de pildă, aveam o corvetă sau o fregată franceză ancorând în portul Constanța pentru o scurtă perioadă. Dar toate erau făcute tot așa într-un cadru în care Parisul transmitea un mesaj politic Moscovei că prezența unei nave franceze în Marea Neagră nu este o provocare la adresa Rusiei. Deci toată curtoazia era practic adresată spațiului rusesc.

Vedem pe de altă parte că Germania este interesată să ne vândă arme...

Acum, ceea ce ne-am dorit într-adevăr s-a văzut în ultima perioadă: investițiile germane în zona armamentului, inclusiv folosindu-se fabricile de armament din România, cresc. În ce măsură ele vor căpăta amploare sau se vor menține la un anumit nivel sau devin permanente — pentru că putem avea o perioadă de 5-10 ani după care aceste investiții să se limiteze sau să înceteze în funcție de contextul geopolitic — asta rămâne de văzut și cred că va fi permanent un element de negociere cu Berlinul. Dar pentru noi va deveni interesant modul în care Germania și-a construit forța militară în termeni de producție, pentru că devine într-adevăr un motor al reînarmării Europei. Deci acolo mai sunt zone de explorat în termeni de parteneriat.

Nici Ciolacu nu i-a putut convinge să vină și în România

În urmă cu doi ani, premierul de atunci al României, Marcel Ciolacu, a fost în Germania într-o vizită similară, profitând de relațiile bune pe care le avea cu fostul cancelar Olaf Scholz. Iar Ciolacu a insistat, l-a rugat pe cancelar să dispună trimiterea unor trupe germane în România, ceea ce Scholz a refuzat în pofida relației bune pe care o avea cu fostul prim-ministru român. De ce această poziție și acest „nu” spus atât de ferm?

Probabil pentru că Germania pe atunci încă nu se gândea să trimită trupe, mai ales în tipul de psihologie politică pe care îl avea Olaf Scholz, extrem de prudent. Și nu doar că Scholz era extrem de prudent, dar știm bine și cu o anumită reverență față de ceea ce în istoriografia germană și imaginarul politic german însemnau consecințele celui de-al Doilea Război Mondial în spațiul românesc. El voia să evite sub orice formă nu doar o stare de conflict cu Rusia, dar și încălcarea acelor drepturi morale câștigate de Rusia prin sacrificiile imense, cu cifre, mă rog, discutate, ale Uniunii Sovietice în Aal Doilea Război Mondial. Și atunci acest pachet, care era și personal și ideologic, și într-o perioadă în care Germania tocmai descoperea că are criză structurală în economie și va trebui să reformeze mai mult decât își închipuiau, au contribuit la acea atitudine destul de prudentă sau la imobilismul care contrasta formidabil cu conceptul de Zeitenwende (n.r. - punct istoric de răscruce) pe care îl promova tocmai Olaf Scholz și care a fost atât de dezamăgitor când nu a căpătat substanță.

Un pas mic pentu Germania

Aminteați faptul că Germania e prezentă în Baltica, eu aș puncta că la Berlin au fost multe discuții cu privire la faptul că Germania nu își permite economic să țină trupe în alte țări, că sunt cheltuieli mari, iar dezbaterea a fost continuă. Ce determină această poziție a Germaniei?

Dar pe acest fond pe care tocmai l-am descris, practic, Germania s-a angajat în zona Baltică chiar pentru că din punct de vedere logistic este facilitat tranzitul printr-o Polonie care înțelege că legătura între Germania și spațiul Baltic nu se poate face pentru propria ei securitate decât cu contribuția ei și este la o distanță convenabilă. Chiar dacă a ridicat, știm bine, probleme politice prin intervențiile constante anti-război și, de fapt, foarte proruse ale Alternativei pentru Germania (AfD) și Alice Weidel și Gerhard Schröder, politicieni care nu sunt în favoarea unor relații înăsprite între Berlin și Moscova, uitând că această înăsprire nu depinde doar de Berlin, ci depinde de Moscova, până la urmă, în ton și manifestare. Dar faptul că au făcut totuși acest pas este deja nou și este un plus, Germania ieșind din acele faimoase misiuni umanitare care erau singurele permise de interpretările constituționale anterioare. Și de data aceasta, mă rog, ținând să-și asume un rol de leadership mai pregnant în Europa, au făcut pasul de a trece peste prudență și a asuma. E un pas mic, e adevărat, dar într-un context baltic în care securitatea este destul de bine de altfel asigurată și de suedezi cu forțele lor militare și capacitatea lor de producție militar-industrială, și de finlandezi care au o pregătire specifică. Deci au pe cine să se bazeze în cazul în care ar exista, de pildă, probleme în susținerea unei linii mai dure împotriva Moscovei.

Am putea totuși să vedem într-un viitor nu foarte îndepărtat și o prezență militară germană aici în România?

Dacă vom vedea trupe germane în România, sună interesant dacă ne gândim un pic în retrospectivă istorică... Pentru că permanent când vorbim de așa ceva simțim că se trezește o vibrație din istorie care pe unii îi neliniștește. S-ar putea, fără îndoială, în măsura în care relațiile noastre bilaterale merg în această direcție, dar și în măsura în care probabil vom putea lucra într-un triunghi împreună cu francezii, care s-ar putea să contribuie la a-i convinge pe germani să trimită un detașament sau probabil câteva sute de soldați în România, pentru a face parte din această forță multinațională. Nu cred că Germania ar închide capitolul România, dar cred că din punct de vedere al parteneriatului pe care îl au cu Franța, înțeleg să respecte un acord bilateral tacit de distribuție a zonelor de influență sau a prerogativelor pe care și le atribuie în Uniunea Europeană și atunci să se înscrie cu soldații sub această umbrelă franceză care deja funcționează la noi și este deschisă din 2022. Vom vedea până când, că acolo e o altă mare întrebare în care ecuația poate fi schimbată de alegerile din 2027 din Franța.

Germanii preferă Ungaria și Polonia

Pe de altă parte, spuneați la început că relațiile româno-germane sunt în primul rând economice, dar aș puncta aici faptul că investițiile germane în România sunt mult mai modeste decât în Ungaria, Polonia sau Cehia. De unde aceste rezerve ale Berlinului față de România?

În ceea ce privește investițiile, proximitatea geografică a făcut ca spațiul ceh în primul rând, apoi polonez și apoi cel maghiar să fie zonele — și Croația printre altele — să fie zone de predilecție ale investițiilor germane pe care noi le știm foarte bine. Și mă gândesc aici la industria auto și la cea chimică, dar și în alte ramuri industriale. Acum, România avea pe de altă parte și o altă reputație în termeni de respectarea statului de drept, predictibilitatea legislației, fiscalitate, a politicilor publice în economie și știm bine că modul în care guvernele noastre au improvizat cu mare creativitate politicile economice în ultimii aproape 10 ani nu puteau să asigure realmente o credibilitate economică serioasă. Lăsând deoparte evident chestiunea mai veche a infrastructurii din România care, prin absența ei, a îndepărtat companii auto care aveau nevoie tocmai de autostrăzi pentru a scoate din țară automobilele odată terminate. Îmi aduc aminte, în 2008, Mercedes-Benz (Daimler) căuta investiții pe zona central-est europeană și au ales Ungaria nu doar din cauza proximității geografice, dar și din faptul că transportul fluvial al automobilelor produse în amonte către Germania era mult mai ieftin decât transportul dintr-o Românie care nu avea suficientă resursă sau infrastructură pentru transport.

Ce aspecte pozitive ar exista totuși în ce privește această relație bilaterală?

Fundamental știm bine că noi avem o cameră de comerț și industrie germană, iar recomandările lor sunt întotdeauna legate de o economie mai puțin controlată de o serie de interese politice, mai transparentă, mai puțin coruptă. Sunt multe de îmbunătățit pentru a face din piața românească o piață atractivă. Sigură este, în sensul în care suntem parte a Uniunii Europene, drepturile UE se aplică și deocamdată România nu are această dorință de a intra în conflict cu partenerii europeni blocând investiții sau forțând anumite politici. Cancelarul Merz declarase că investițiile în România sunt sigure, ceea ce e un început bun. Dar între o piață sigură și una atractivă — și nu doar pentru germani, dar să atragă investiții britanice care sunt foarte limitate în România, cele americane care sunt foarte limitate din aceleași motive — mai este cale lungă. Și investiții franceze ar fi la fel de bune. Și modul în care unii se comportă în acest moment în guvernare nu e neapărat un plus în credibilizarea României în acest segment.