Exclusiv De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”

România a lipsit de la o nouă întâlnire importantă, la Berlin, unde „greii” NATO au dezbătut situația Ucrainei și au negociat cu americanii. Expertul în securitate Marius Ghincea, de la Universitatea ETH Zurich, analizează situația, pentru „Adevărul”, și explică absența țării noastre prin neputința și lipsa de ambiție și de implicare pe care România le decontează acum.

„Greii” alianței - Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Keir Starmer, Giorgia Meloni, alături de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-au întâlnit la Berlin pentru marile decizii. În paralel, șefii statelor de eșalon 2 – România și alte câteva țări de pe flancul estic, au fost convocați la Helsinki. Edificator este că însuși Alexander Stubb, președintele Finlandei, nu a fost prezent la Helsinki și s-a aflat la Berlin, unde au avut loc discuții esențiale pentru viitorul Ucrainei și al Uniunii Europene. Tot în capitala Germaniei s-a aflat și premierul Poloniei, Donald Tusk, nu însă și președintele sau premierul României.

Practic, România a lipsit încă o dată de la întâlnirea cu istoria, deși pentru a conta cu adevărat și pentru a avea un cuvânt de spus în negocierile ar fi trebuit să fie la Berlin. Nici măcar faptul că România are cea mai lungă graniță cu Ucraina și nici faptul că din punct de vedere logistic vom avea o importanță geografică sporită la momentul demarării proiectului de reconstrucție a Ucrainei nu au fost suficiente argumente pentru o prezență românească în capitala Germaniei.

De ce am lipsit de la Berlin

Într-o analiză pentru „Adevărul”, expertul în securitate Marius Ghincea, cercetător la Universitatea ETH din Zurich (Elveția), susține că poziția slabă a României în rândul alianței este cauzată exclusiv de lipsa de voință politică și de lipsa implicării țării noastre în parteneriatul cu aliații.

„Motivul pentru care noi nu am fost invitați la Berlin, din punctul meu de vedere, este pentru faptul că în Germania au fost invitați actorii care sunt dispuși să facă niște investiții și să contribuie semnificativ, atât pe parte economică, cât și pe parte militară, la găsirea unei soluții de amploare pentru problema securității Ucrainei”, explică Ghincea.

Deși România a făcut de la bun început alegerea corectă - a optat pentru tabăra occidentală și a sprijinit Ucraina, nu a știut să fie cu adevărat implicată. În tot acest timp, liderii de la București, indiferent dacă a fost vorba de Klaus Iohannis sau de Nicușor Dan ori de Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu sau Ilie Bolojan, au demonstrat că România este un bun executant al solicitărilor venite din marile capitale europene și de la Kiev, dar că îi lipsește orice inițiativă, orice ambiție și orice idee originală. În schimb, țări ca Polonia și Finlanda, ultima cu populație un sfert cât a României, au reușit să convingă prin inițiativele și contribuția și implicarea lor că merită un loc la masa celor care decid.

„România s-a poziționat destul de clar încă de la început, spunând că nu vrem să contribuim nici cu forțe militare și nici nu putem contribui cu bani, cu resurse materiale. Asta înseamnă că nu avem ce să punem pe masă”, susține Marius Ghincea.

Nu e suficientă poziția geografică

Bucureștiul a mizat pe importanța sa geostrategică derivată din proximitatea față de Ucraina și a crezut că acest argument, altfel important, este și suficient. Dar s-a înșelat și a avut de pierdut din această cauză.

„Faptul că suntem în vecinătatea Ucrainei nu e suficient. Și alte state se mai află în vecinătatea Ucrainei, așa că nu suntem singurii care avem acest avantaj. Plus că, în general, noi nu am vrut să ne asumăm o poziție mai asertivă și mai ambițioasă în acest dosar. Speram doar să beneficiem, să fim un fel de free riders care să ne bucurăm de reconstrucția Ucrainei transformând România și în hub logistic, dar fără să contribuim noi prea mult. Vrem să ne luăm partea noastră, în loc să contribuim”, punctează Ghincea.

În aceste condiții, România se autoexclude și își minimalizează rolul și importanța în alianță. „În condițiile astea, putem spune că România nu e dispusă să contribuie nici pe partea de securitate, nici militar cu forțe, și nu e dispusă să contribuie nici financiar, economic, pentru că efectiv nu ne permitem. Așa că să ne punem în locul aliaților. De ce am fi invitați, cu ce venim acolo, ce punem pe masă? De aceea mi se pare că critica la adresa președintelui sau guvernului trebuie să înceapă de la nivelul de motivație și de asertivitate. Dacă noi nu vrem, evident că ceilalți nu o să ne invite, nu o să se roage de noi”, spune Marius Ghincea.

România a rămas exact ca pe vremea lui Iohannis și Ciolacu

Expertul remarcă și faptul că nici noul președinte, Nicușor Dan, și nici Guvernul Bolojan nu au venit cu nimic nou față de Klaus Iohannis și guvernele din perioada fostului lider de la Cotroceni.

„Nu avem efectiv nicio schimbare din acest punct de vedere. Avem poate ceva tentative, ceva încercări timide, poate poziție mai asertivă din partea Ministerului de Externe, dar în rest, președintele nu arată nicio schimbare. Nimeni, nimic. Dacă vorbim despre președinte, putem vorbi fără probleme de Iohannis 3.0. E efectiv continuitatea de la Iohannis. Președintele Dan are consilieri care gândesc în aceeași logică ca și consilierii lui Iohannis. Deci nimic nou”, mai afirmă Marius Ghincea.

Și ca și cum nu ar fi suficient, autoritățile dau dovadă de lipsă de transparență în raport cu opinia publică. Marius Ghincea amintește aici poziția fostului ministru al Apărării, Ionuț Moșteanu, care a refuzat să răspundă la întrebarea despre ajutorul oferit de România Ucrainei. Iar opacitatea și lipsa de transparență a fostului ministru nu a făcut decât să dea „muniție” celor care contestă decizia României de a ajuta Kievul și să aducă și mai multă neîncredere și frustrare din partea populației, care se simte ignorată cu desăvârșire.

„Nici măcar nu vor să publice conținutul ajutorului militar sau umanitar pe care l-am oferit până acum în Ucraina. Ne amintim aici comentariile domnului Moșteanu. Deci avem peste tot o continuitate, exact aceeași poziție ca în timpul mandatelor lui Iohannis. Și asta nu ne face bine”, consideră Ghincea.

În opinia sa, nici măcar nu se poate susține că România s-ar afla într-un impas din punct de vedere al politicii sale externe.

„Nu cred că este un impas. Impas ar fi fost dacă am fi vrut să facem mai mult și dacă am fi putut. În acest moment noi nu vrem, dar nici nu putem, aparent. Deci problema fundamentală e lipsa de motivație, de voință politică”, e diagnosticul expertului.

Soluțiile pe care ne facem că nu le vedem

Soluțiile sunt teoretic simple, dar extrem de greu de pus în practică, ținând cont de calitatea politicienilor români și de nivelul scăzut de expertiză la nivelul diplomației și a politicii externe românești.

„Soluția trebuie să înceapă de la politicieni. Să aibă voință politică, să aibă mai multă ambiție în politica externă. Iar această voință politică trebuie canalizată pe dezvoltarea capabilităților interne, naționale, atât diplomatice, cât și militare și economice. Trebuie să ne soluționăm problemele de acasă, partea militară, de apărare, politice și economice. Și astfel să dezvoltăm instrumente pe care să le putem pune pe masă. Noi nu venim nici cu contribuții financiare, nici cu contribuții intelectuale, cu idei împreună cu proiecte, nici cu resurse militare sau de apărare. Deci din punctul acesta de vedere noi vrem ca alții să ne dea, dar noi nu suntem dispuși să dăm altora”, crede Ghincea.

În România, la finele anului 2025, există două puncte de vedere, spune Marius Ghincea. E vorba despre două tabere care văd diferit politica externă și cântăresc cu alte unități de măsură opțiunile României.

Două puncte de vedere, o alegere nefericită

„Există în România, atât în instituții, cât și în societate, două puncte de vedere. Avem pe deoparte o perspectivă care spune că asta e tot ce putem, că doar atât suntem capabili să facem în acest moment. Și că nu ar trebui să ne dorim mai mult, că ar trebui să fim mai modești și să acceptăm că nu trebuie să fim noi în linia întâi, că nu trebuie să fim noi prezenți la toate întâlnirile, că nu este obligatoriu să tindem să fim în liga celor mari și că deci nu ar trebui să fim atât de ambițioși. Că trebuie să ne vedem lungul nasului și să ne limităm la ceea ce putem să oferim și ceea ce vrem, la chestiile foarte stricte și imediate. Aceasta este o perspectivă. Și mai există cealaltă perspectivă, care spune că România trebuie să fie mai asertivă, mai ambițioasă, să vrea mai mult. Că avem potențial, că suntem o țară importantă ca mărime, ca populație, ca PIB în regiune și în Europa, doar că nu ne folosim capabilitățile”, mai explică Marius Ghincea.

Evident, câștig de cauză are prima tabără, mai cu seamă că exponenții săi au fost și se află în eșaloanele superioare și au acces la funcțiile de conducere. Iar pentru lipsa de voință politică și de implicare au propriile argumente, chiar dacă acestea nu sunt neapărat corecte.

„Pe de o parte, se tem de Rusia și de orice posibile complicații și riscuri. Și consideră că România are de câștigat dacă stă și dovedește doar că este de partea alianței și execută orice ordine din Europa. Avem, în general, o clasă politică și instituții strategice, precum Ministerul de Externe și Ministerul Apărării, care au aversiune la risc. Sunt extrem de susceptibile la tot felul de riscuri și încearcă să se poziționeze întotdeauna extrem de prudent. Și, e adevărat, e și din cauza percepției riscului, dar și fiindcă există convingerea că nu avem suficiente resurse, suficienți oameni. Iar această prudență se traduce deseori în pasivitate, în împlinirea activității. Decât să faci ceva și să iasă prost, mai bine nu faci nimic, cum s-ar zice. Dar asta vine cu niște costuri, iar acum le vedem”, avertizează Marius Ghincea.

Totuși, mai spune Marius Ghincea, în realitate România ar avea profesioniști, oameni capabili să imprime o altă dinamică. Numai că aceștia fac parte de regulă din eșalonul secund și nu se pot exprima, neavând nicio putere de decizie.

„Oameni capabili totuși am avea. Doar că nu sunt lăsați să-și facă treaba. Și nici ei nu se bagă, nu se implică, pentru că au experiența altor dăți în care practic au fost sancționați, pentru că sunt considerați proactivi și prea implicați”, completează Ghincea.

Europa cu mai multe viteze e aici

Iar România tocmai plătește pentru această lipsă de implicare. Într-o Europă cu mai multe viteze, așa cum o anunța încă de anii trecuți președintele francez Emmanuel Macron, într-o Europă a cercurilor concentrice, România tinde să devină o țară marginală. Asta deși am avut suficienți ani ca să ne pregătim și am fi putut învăța din propriile greșeli și din ale altora.

„Europa cu mai multe viteze e de acum realitate, dar noi ne-am făcut-o singuri. În literatura de specialitate, Europei cu mai multe viteze îi spunem integrare diferențiată. Adevărul este că ajungem la asta, deja s-au conturat anumite lucruri. Sunt unele țări care sunt mai ambițioase, vor mai mult, oferă mai mult și evident că sunt băgate în seamă. Sunt alte țări care oferă mai puțin, în general sunt beneficiarii, nu contribuie cu nimic la ceea ce produc ceilalți, așa că sunt în eșalonul inferior. Dar asta este și o alegere. Este adevărat, sunt constrângeri materiale, sunt constrângeri politice, dar este și o alegere de modul în care ne folosim și modelăm aceste constrângeri. Nimeni nu are nimic cu noi, nimeni nu ne marginalizează, o facem singuri pentru că ăsta este nivelul nostru acum”, încheie Marius Ghincea.