De ce i-a dat CEDO dreptate primarului din Vâlcea, Mircia Gutău, condamnat pentru corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Condamnat pentru fapte de corupţie, edilul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a obţinut o sentinţă favorabilă de la CEDO, care a constatat că acestuia i-a fost încălcat dreptul la apărare. Specialiştii au explicat că, până în 2010, legislaţia permitea judecătorilor din recurs să condamne o persoană achitată în prima instanţă fără a readministra problele şi fără a reaudia martorii, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Gutău.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în dată de 8 noiembrie, că primarului din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, i-au fost încălcate dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil în procesul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care l-a condamnat la 3 ani de închisoare după ce alte două instanţe au pronunţat achitarea lui. În esenţă, CEDO a stabilit că drepturile apărării au fost „sensibil reduse” din cauză că Gutău a fost condamnat doar pe baza mărturiilor pe care primele instanţe le-au considerat insuficiente, fără a-i audia din nou pe martori.

Judecătorul Cristian Danileţ, membru CSM, a explicat pentru HotNews.ro că decizia CEDO este conformă cu practica din ultimii cinci ani a Curţii de la Strasbourg, nefiind prima de acest gen.

„Ea este urmare a unei legislaţii defectuoase, care până în anul 2010 permitea judecătorilor din recurs să condamne o persoană achitată în prima instanţă fără a readministra problele şi fără a fi reaudiaţi martori. După prima condamnare a României, care a survenit în anul 2009, a apărut mica reformă din justiţie iar Codul de Procedură Penală a fost corectat. Este posibil să mai primim astfel de condamnări la CEDO, dar numai pentru dosarele finalizate înainte de 2010. Ce vreau să sublinez este că nu e vina judecătorilor că nu au administrat probe în recurs, legislaţia era de vină”, a explicat judecătorul Cristi Danileţ. 

Sistemul de precedent judiciar

Magistratul a explicat şi sentinţele contradictorii pronunţate având pe masă aceleaşi probe: după două achitări a vinit în final o condamnare.

„Explicaţia este simplă. Ori este vorba de insuficienta cunoaştere a dosarului, ori este vorba de o slabă pregătire în ce priveşte cunoştinţele juridice şi cunoaşterea practicii instanţelor superioare, în sensul că judecătorii de la instanţele inferioare ar trebui să respecte întru-totul practica constantă a instanţelor de control judiciar. Cu alte cuvinte, noi nu avem în România sistemul de precedent judiciar recunoscut ca un principiu de drept, ceea ce-i o mare greşeală”, afirmă judecătorul Danileţ.

Decizia CEDO nu se pronunţă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei cuiva, ci exclusiv asupra respectării drepturilor omului în cadrul unui proces. Prin urmare, nu se poate vorbi încă de o eroare judiciară sau nu, ci de încălcarea unor articole din Convenţie în cadrul procesului primarului din Vâlcea.

Potrivit Codului de Procedura Penală, pe baza deciziei CEDO, Mircea Gutău poate să solicite în instanţă revizuirea sentinţei pronunţate de Înalta Curte. Dacă câştigă acest proces, condamnarea este desfiinţată şi se poate solicita despăgubiri statului pentru anii petrecuţi în închisoare. Dacă îl pierde, rămâne cu condamnarea deja executată.

„Curtea constată că Înalta Curte şi-a fundamentat, într-o manieră determinantă, condamnarea pentru corupţie pasivă, între altele, pe o nouă interpretare a depoziţiilor martorilor care fuseseră depuse la dosar în faţă instanţelor inferioare, şi a făcut asta fără a proceda la audierea martorilor în chestiune. Bazându-se mai ales pe depoziţiile acestor martori, Înalta Curte a mers mai departe decât curţile inferioare. Fără îndoială că ţine de jurisdicţia de recurs să aprecieze diferitele date colectate, la fel că şi pertinentă celor pe care recurentul voia să le producă. Totuşi, recurentul a fost găsit vinovat pe baza mărturiilor pe care primii judecători le consideraseră insuficiente pentru a-l condamnă. În aceste condiţii, omisiunea Înaltei Curţi de a-i audia pe martori înainte de a-l declara vinovat pe recurent a redus sensibil drepturile apărării“, se arată în decizia CEDO.
 

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima