De ce boli a suferit Sorin Oprescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De e boli a suferit Sorin Oprescu. FOTO Eduard Enea

De ce boli a suferit Sorin Oprescu. Starea de sănătate a primarului suspendat al Capitalei pare să fie una şubredă, potrivit avocaţilor săi. De altfel, aceştia au solicitat ca edilul să fie transferat din Arestul Central la un spital din Bucureşti, pentru a fi supus unor investigaţii medicale amănunţite.

Solicitarea apărătorilor a fost aprobată miercuri dimineaţă, astfel că Oprescu va fi internat la Spitalul Militar Central, cu toate că a cerut să fie transportat la Spitalul Universitar, unitatea sanitară pe care a condus-o timp de mai mulţi ani. Acolo se află şi medicii lui curanţi.

„Suferă de angină perctorală, o să mergem la orice spital care are şi secţie de cardiologie intervenţională”, a explicat iubita fostului edil, care a mers miercuri dimineaţă la Arestul Central.

De ce boli a suferit Sorin Oprescu. Diabetic, operat pe inimă în 2009

Potrivit unor surse medicale, Sorin Oprescu ar fi suferit un „pseudo-infarct” luni seară, când a aflat motivele pentru care va rămâne în arest preventiv. Oprescu este cunoscând ca având probleme de sănătate, cea mai gravă din ele fiind diabetul, de care suferă de mulţi ani.

„Are un diabet de tip II, este un diabet vechi, nu este unul recent. L-a dus bine pe picioare, nu arăta a fi bolnav. Un astfel de şoc poate agrava totuşi problemele acestea de sănătate. Poate fi o problemă reală în 10% din cazuri”, a declarat un medic diabetolog pentru „Adevărul”.

Oprescu nu este însă insulino-dependent, însă inima sa a fost afectată de patologia de care suferă. Astfel, primarul a suferit o intervenţie minim invazivă în Franţa în anul 2009, când i-a fost montat un sent. În urma intervenţiei, Oprescu a ţinut regim alimentar strict şi a mers periodic la control, nu doar în Franţa, ci şi în Portugalia, pentru a fi văzut şi de alţi medici specialişti.

De ce boli a suferit Sorin Oprescu. Fumător înverşunat

Pe lângă problemele cardiace şi cele legate de diabet, Oprescu este cunoscut ca fiind un fumător înverşunat, viciu la care nu a putut renunţa nici până acum.

Sorin Oprescu a fost suspendat din funcţia de primar general al Capitalei în 15 septembrie, după decizia definitivă de arestare preventivă. Consiliul General al Municipiului Bucureşti l-a desemnat pe Ştefănel Marin (UNPR) în funcţia de primar interimar.


Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susţinând că în 5 septembrie, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa, şi cu fostul său şofer Cristian Stanca, zis "Grenadă", a primit de la Popa suma de 25.000 de euro din 60.000 de euro ceruţi de cei doi pentru edil, de la SC Green Line Construct SRL, prin Cristina Giorgiana Gogonea, Teodor Gogonea şi Octavian Alin Petroi, denunţători în dosar.

Firma efectua lucrări la Palatul de la Mogoşoaia, iar Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracţională a lui Popa şi l-ar fi menţinut în funcţie, susţin anchetatorii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”