Daniel Grădinaru şi Daniel Horodniceanu, noii şefi ai CSM. Cine sunt cei doi magistraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul CSM a ales conducerea pentru anul 2023, urmând ca funcţia de preşedinte să fie ocupată de judecătorul Daniel Grădinaru, iar cea de vicepreşedinte de procurorul Daniel Horodniceanu. Noua conducere a fost votată în unanimitate.

Daniel Grădinaru și Daniel Horodniceanu Foto Inquam Photos

Noul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii este judecător în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție. În anul 2021, Daniel Grădinaru a fost numit în funcția de președinte al Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe o perioadă de trei ani. Acesta este doctor în drept și judecător al instanței supreme din anul 2016. Anterior, în intervalul 2008-2016, a activat în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, unde a avut şi funcţii de conducere. Şi-a început cariera în anul 2000, fiind magistrat în cadrul Judecătoriei Sectorului 4, de unde a promovat, în 2006, la Tribunalul Bucureşti. Acesta e al doilea mandat la conducerea Secţiei Penale.

Noul vicepreședinte al CSM activează în prezent la Serviciul Teritorial Iaşi al DIICOT, structură pe care a şi condus-o până în 2015, când a devenit şef al Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, funcţie pe care a ocupat-o până în anul 2018. Daniel Horodniceanu și-a început cariera în anul 1999, fiind procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

În şedinţa în care şi-a depus candidatura pentru conducerea CSM, judecătorul Daniel Grădinaru a afirmat că instituţia trebuie să intervină când e pusă la îndoială independenţa magistraţilor şi a atras atenţia asupra deficitului de resurse umane creat de pensionări.

„E necesar sa se desfăşoare concursuri de promovare la instanţe superioare”, spune magistratul.

Totodată, judecătorul a vorbit despre necesitatea unei comunicări eficiente şi unitare a CSM, precum şi despre nevoia de găsire a unui nou sediu.

Prezent atât la şedinţa Secţiei de judecători, cât şi la cea a Secţiei de procurori, ministrul Justiţiei a amintit că în urma adoptării noilor legi ale justiţiei CSM dobândeşte un rol mai important decât până acum.

„Nu ezit să vă spun că mesajul transmis este ca toate cheile sunt în mâinile CSM, aveţi o mare, mare răspundere şi responsabilitate”, a declarat Cătălin Predoiu.

Ulterior, ministrul a indicat o posibilă modificare legislativă privind Consiliul: „E o nevoie de a revedea din interior arhitectura CSM, fără a trece la modificări bruşte, nefundamentate. Poate că designul instituţional ar putea fi revăzut”, a afirmat Predoiu.

Corina Corbu, preşedintele ÎCCJ, membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, a afirmat că noul CSM se va confrunta cu cel mai ridicat nivel de exigenţă al publicului. Din discurs nu au lipsit referirile la legea pensiilor, care diminuează aceste venituri pentru magistraţi şi creşte vârsta de pensionare gradual.

„Reforma pensiilor a generat o emoţie colectivă care ne afectează pe noi, sistemul judiciar, si pe ceăţeni. Iesirea la pensie a unor colegi cu experienţă poate afecta calitatea actului de justiţie. Trebuie o abordare cu responsabilitate, din interior si exteriorul sistemului judiciar”, a afirmat preşedintele ÎCCJ, care a menţionat necesitatea ca cetăţeanul să fie asigurat de o judecată protejată de influenţe externe.Corina Corbu a menţionat că soluţiile legislative trebuie să fie constituţionale.

Totodată, şefa ÎCCJ a precizat că în noul CSM este de dorit evitarea unor forma de partizanat, cu referire la modul în care funcţiona vechiul CSM, unde erau formate tabere.

Noua structură a CSM

Lista finală a membrilor CSM este următoarea: președinte - Daniel Grădinaru, vicepreședinte - Daniel-Constantin Horodniceanu, judecătorul  Denisa-Angelica Stănişor, judecătorul Liviu Gheorghe Odagiu, judecătorul Elena Raluca Costache, judecătorul Ramona Grațiela Milu, judecătorul Mihaela-Laura Rad, judecătorul Narcis Erculescu, judecătorul Claudiu-Marian Drăgușin, judecătorul Alin-Vasile Ene. 

Procurorul Emilia Ion, procurorul Bogdan Silviu Staicu, procurorul Claudiu Constantin Sandu, procurorul Marioara Cătălina Sîntion și membrii de drept Alina Corbu, Gabriela Scutea și Cătălin Predoiu. Reprezentanții societății civile sunt Ioan Sas și Fănel Mihalcea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model