Dan Antonescu, despre cazul judecătoarei Burlan: Orice alt dosar instrumentat de magistrat primeşte din start semnul întrebării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expertul criminolog Dan Antonescu

Judecătoarea Elena Burlan, acuzată că ar fi luat bani de la mai mulţi interlopi acuzaţi de tentativă de omor, a fost plasată în arest la domiciliu. Expertul criminolog Dan Antonescu susţine că, dacă judecătoarea va fi găsită vinovată de corupţie, orice alt dosar instrumentat de magistrat primeşte din start semnul întrebării.

„Nu este trist, este dezastruos pentru societate pentru că există suspiciuni cu privire la onestitatea, la corectitudinea unui judecător. Societatea a ajuns la un nivel de dezvoltare extraordinar de ridicat, în care rolul magistraţilor este extrem de important, se bazează pe corectitudinea lor. În cazul judecătorilor suspiciunile de corupţie sunt inadmisibile, pentru că ei sunt ultima verigă în actul de justiţie. Aceşti oameni au un statut absolut special, nu-i poate atinge nimeni, tocmai pentru ca nu cumva să poată fi influenţaţi în deciziile lor. Din păcate, vem şi judecători condamnaţi pentru corupţie, iar oamenii îşi pierd încrederea în sistem. Sunt foarte mulţi oameni care mor cu dreptatea în mână, pentru că soluţiile sunt date strâmb. Orice alt dosar instrumentat de acel judecător primeşte din start semnul întrebării“, a declarat, pentru „Adevărul“, expertul criminolog Dan Antonescu.

Arest la domiciliu

Procurorii anticorupţie au cerut joi arestarea preventivă a unei judecătoare de la Tribunalul Bucureşti pe care o acuză de luare de mită după ce ar fi primit bani de la mai mulţi interlopi acuzaţi de tentativă de omor. Instanţa a decis doar plasarea în arest la domiciliu a magistratului. Numele judecătoarei Elena Burlan-Puşcaş a fost legat de mai multe dosare celebre, printre care cel în care a fost judecat medicul Răzvan Trancă, acuzat de viol şi tentativă de omor calificat după ce de la geamul locuinţei sale a căzut o pacientă de 16 ani.

Acuzaţiile procurorilor DNA

În referatul procurorilor se arată că, în dosarul înregistrat la D.N.A. în anul 2016,  „au fost identificate date şi probe care arată că în timp ce judeca un dosar penal ce privea săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă, judecătoarea Burlan Puşcaş a primit, în perioada 2009-2010, de la patru dintre inculpaţii vizaţi de cercetarea judecătorească (din care doi cercetaţi pentru tentativă de omor calificat) suma totală de 50.000 euro”. Conform unor surse judiciare se pare că dosarul este unul în care este pus sub acuzare interlopul Florică Nicolae poreclit „Superman din Chitila”. „Banii respectivi au fost primiţi de magistrat pentru a dispune faţă de cei doi inculpaţi cercetaţi pentru tentativă de omor calificat înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, lucru care s-a şi întâmplat în perioada 01 octombrie 2009 - 26 ianuarie 2010. De fiecare dată, aceste soluţii au fost desfiinţate de instanţa superioară de control judiciar.

În acelaşi context, pentru aceeaşi sumă de bani, printr-o sentinţă din luna februarie 2010, judecătorul Burlan-Puşcaş Elena a pronunţat pedepse cu suspendarea executării faţă de toţi inculpaţii din dosarul respectiv", arată DNA în comunicat.În faza de apel, în luna decembrie 2010, această sentinţă a fost desfiinţată în parte, Curtea de Apel Bucureşti pronunţând pedepse cu executare faţă de autorii infracţiunii de tentativă de omor calificat, aceste pedepse fiind de 8 ani, respectiv 7 ani şi 6 luni, mai susţin procurorii.

Pentru toate acestea, procurorii DNA au cerut miercuri, 16 mai, Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii aviz pentru reţinerea şi arestarea magistratului. CSM a dat însă aviz favorabil doar pentru arestarea preventivă.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”