Dacia Spring şi-a început asaltul asupra pieţei europene de maşini electrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vânzările Daciei Spring merg bine în Europa FOTO: Renault

Dacia şi-a început cu succes livrările primului său model electric, Spring, pe piaţa din Europa. Conform oficialilor Grupului Renault, cu aproximativ18.000 de comenzi ferme, dintre care 70 la sută sunt deja achitate cel puţin parţial, Dacia a început deja să livreze primele automobile electrice pe pieţele vestice. Este vorba de în jur de 2.000 de unităţi care au şi fost înmatriculate.

Cele mai multe Dacia Spring au fost livrate în Italia. Astfel, pe această piaţă, cu 618 de unităţi livrate, prima maşină complet electrică a Dacia promite să democratizeze mobilitatea electrică cu preţurile sale agresive, mai mici de 20.000 de euro care pot chiar să se înjumătăţească datorită subvenţiilor acordate de autorităţile de la Roma pentru achiziţionarea de maşini electrice. Drept urmare, abia lansat, Dacia Spring, a şi intrat în topul vânzărilor de maşini electrice în Italia după Tesla 3 (984 unităţi), Fiat 500e (955 unităţi) şi Renault Twingo ZE (829 unităţi), conform portalului insideevs.com

Şi-a „devorat” fratele Zoe pe piaţa italiană

Interesant este că, pe piaţa italiană, deşi abia adusă în showroom-uri, Dacia Spring a reuşit cote de vânzări neatinse de modele electrice celebre şi cu vechime pe piaţă. Astfel modelul Dacia a depăşit Smart ForTwo (615 unităţi), VW ID.3 (398 unităţi) sau fostul best seller Renault Zoe (321 unităţi). Practic, la capitolul vânzări, Spring şi-a devorat fratele mai mare, Zoe. „Spring poate face jocurile pe segment”, a declarat şeful de vânzări şi marketing al Dacia, Xavier Martinet. 

De precizat că varianta Comfort Plus a modelului Spring, care este acum disponibilă la vânzare în Europa la un preţ de 18.100 de euro, vine echipată cu sistemul Media Nav, aer condiţionat manual, geamuri electrice faţă-spate şi cablu de încărcare tip 2, iar opţional se poate comanda o cuplă de încărcare pentru staţii rapide, pentru preţul de 300 de euro. 

Conform oficialilor companiei, modelul are o autonomie de 230 km conform ciclului WLTP (Worldwide Harmonized Light-Duty Vehicles Test Procedure - Procedura armonizată la nivel mondial de testare a autovehiculelor comerciale uşoare), care este compus din 57% conducere urbană, 25% conducere suburbană, 18% conducere pe autostradă.

Mai mult, Spring are o autonomie de 305 kilometri conform ciclului WLTP City, care cuprinde doar partea urbană a ciclului omologat. Un mic calcul ne arată că, la o medie zilnică de 40 de kilometri în mediul urban, Spring are o autonomie de aproape opt zile cu o singură încărcare a acumulatorilor care au o capacitate de 26,8 KWh şi care alimentează propulsorul de 33 KW (45 cai-putere). Sigur, această autonomie este influenţată de mai mulţi factori, cum ar fi stilul de condus al şoferului, temperatura exterioară şi nivelul de încărcare a maşinii, dar acest aspect este valabil pentru orice model de pe piaţă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete