Curtea de Apel București respinge extrădarea unui interlop turc. Cum motivează judecătorii decizia instanței
0Judecătorii de la Curtea de Apel București au respins cererea autorităților turce privind extrădarea unui interlop, membru al unei bande criminale care a executat atacuri armate în Istanbul împotriva rivalilor, folosind pistoale și arme automate.
În luna decembrie 2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța cu o solicitare formulată de autoritățile judiciare din Turcia – Tribunalul Penal pentru Crime Grave nr. 16 Istanbul, în care se cerea extrădarea lui Firat Guneș, urmărit internațional pentru apartenența la o grupare criminală, identificată ca aripa „Daltonlar” a grupării conduse de Bariș Boyun, potrivit Agerpres.
La momentul sesizării instanței, Firat Guneș a fost identificat pe teritoriul României, unde se afla în stare de arest preventiv, într-o cauză penală instrumentată de autoritățile române, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului.
Potrivit documentelor din instanță, procurorii turci susțin că, în perioada 10 octombrie 2023 – 11 noiembrie 2023, în calitate de membru al grupării „Daltonlar”, Firat Guneș a participat la organizarea și susținerea unor atacuri armate asupra a două obiective din Istanbul, „atacuri executate cu arme de foc deținute ilegal, inclusiv puști automate AK-47 și pistoale de calibrul 9 mm”.
Sursele citate mai spun că au la dosar înregistrări ale convorbirilor telefonice purtate de Firat Guneș cu un alt membru al bandei, în care cei doi discută despre o motocicletă furată, utilizată într-un atac armat și care a fost ulterior aruncată în barajul Sazlibosna de lângă Istanbul. De asemenea, Firat Guneș ar fi deținut și purtat fără drept arme de foc și muniții utilizate în scopul atingerii obiectivelor grupării.
Deși recunosc că în documentele primite din Turcia se realizează o expunere suficient de clară a faptelor pentru care este acuzat Firat Guneș, judecătorii români au respins, săptămâna trecută, solicitarea de extrădare, pe motiv că bărbatul are o stare de sănătate gravă – „un traumatism sever prin armă de foc suferit anterior pe teritoriul Turciei”, având perforații gastrice, intestinale și colice, precum și leziuni renale, ceea ce a impus intervenții chirurgicale de mare amploare.
Judecătorii români invocă și condițiile grele de detenție în închisorile din Turcia, dar și utilizarea arbitrară de către autoritățile turce a acuzațiilor de apartenență la organizații criminale pentru suprimarea vocilor critice.
„Aceste informații obiective și actuale fundamentează temerea că persoana extrădabilă nu ar beneficia de protecția necesară integrității sale fizice, cu atât mai mult cu cât acesta a fost deja victima unor acte de violență armată extremă pe teritoriul statului solicitant, context care îi sporește vulnerabilitatea. În acest context, garanțiile formale oferite de statul solicitant sunt lipsite de substanță în fața riscului documentat ca persoana extrădabilă să nu primească îngrijirile postoperatorii și monitorizarea imunologică indispensabile supraviețuirii sale”, spun judecătorii români, potrivit documentelor din instanță.