Curtea de Apel București, așteptată să se pronunțe în cazul fostului preot Visarion Alexa, condamnat pentru abuz sexual

0
Publicat:

Curtea de Apel este așteptată să se pronunțe definitiv, miercuri, 20 august, în cazul fostului preot Visarion Alexa, condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru abuz sexual.

Visarion Alexa/FOTO: Mediafax/Eduard Vînătoru

La termenele ulterioare ale procesului, pronunţarea a fost amânată de mai multe ori, Curtea de Apel Bucureşti fiind aşteptată să se pronunţe definitiv miercuri, 20 august, scrie News.ro.

Decizia primei instanţe îl obliga pe Visarion Alexa să îi plătească părţii vătămate 2700 de lei daune materiale şi 35.000 de lei daune morale.

Visarion Alexa este investigat pentru agresiune sexuală, după ce nouă femei au depus plângeri împotriva sa, acuzându-l de astfel de fapte. Deși era vizat de nouă dosare penale pentru agresiune sexuală și viol, doar unul dintre cazuri a ajuns în instanță. Celelalte dosare au fost clasate, deoarece plângerile au fost depuse după expirarea termenului legal de 90 de zile.

O hotărâre a fost pronunțată în primă instanță, conform sursei citate, condamnându-l pe Visarion Alexa la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare.

Alexa a fost parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Militari, București. Era unul dintre cei mai populari preoți, fiind prezent la numeroase emisiuni radio și TV și printre cei care utilizazu rețelele de socializare pentru a le răspunde tinerilor pe  diferite teme de interes. Postarile preotului au sute de distribuiri, ajungând şi pe reţeaua TikTok, folosită în principal de tineri.

În septembrie 2022, Visarion Alexa a fost reținut de polițiști după ce a fost acuzat de agresiune sexuală de către o enoriașă. Incidentul a fost raportat pe 17 august, când femeia a depus o plângere la Secția 20 de Poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, susținând bărbatul de 46 de ani a agresat-o sexual.

„Prin constrângere și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, după ce a procedat la spovedirea acesteia şi în timp ce se aflau în altarul de vară din curtea unei biserici din Bucureşti, a agresat-o sexual pe persoana vătămată prin aceea că a mângâiat-o pe fese, a sărutat-o în urechea dreaptă, i-a pus mâna pe sâni pe deasupra şi pe sub bluză, a introdus mâna în zona vaginului şi a atins-o şi mângâiat-o pe aceasta, după care a prins cu putere mâinile persoanei vătămate, le-a îndreptat în zona penisului și a început să le frece de penis pe deasupra hainei preoțești, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de agresiune sexuală”, au transmis procurorii, la acea vreme.

Mai multe pentru tine:
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul