Cum încearcă Ionel Arsene să scape de executarea pedepsei în România: „Doar gândul de a mă întoarce mă blochează mental“ | SURSE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocații lui Ionel Arsene încearcă să îl scape de extrădarea în România, unde are de executat o pedeapsă de peste 6 ani primită în 2023, invocând starea de sănătatre psihică precară a fostului șef de Consiliu Județean și tendințe de suicid. Potrivit unor surse judiciare italiene, un raport psihologic depus de avocații acestuia la dosar invocă faptul că fostul șef de CJ „experimentează o stare accentuată de disconfort”.

FOTO Mediafax

„Nu are încredere în ceilalți și nutreşte resentimente față de ei pentru că a fost tratat nedrept. Sensibilitatea lui îl face să se simtă ușor rănit. De asemenea, Ionel povesteşte experiența de a fi fost atacat, influențat și amenințat de alții. (…) Este timid și se jenează ușor în situații interpersonale. Experimentează situații noi cu aprehensiune și evită contactul cu oamenii. Are o aversiune puternică față de activitățile de grup, cum ar fi petrecerile, dansul și divertismentul social, tocmai din cauza dificultăţilor considerabile de a intra în contact cu celelalte persoane”, se arată într-un raport depus de avocații lui Ionel Arsene, potrivit unor surse judiciare italiene. 

În discuțiile cu psihologul, fostul șef de CJ invocă o neîncredere în sistemul judiciar românesc și susține că vrea să își execute pedeapsa în Italia. „Am mai multă încredere în sistemul judiciar italian ... am fost afectat mult din cauza abuzului pe care l-am suferit și a persecuției ... vreau să rămân aici în Italia chiar dacă trebuie să primesc condamnarea aici în Italia ... doar gândul de a mă întoarce la Romania mă blochează mental (...) Sunt un bărbat într-o situație cu probleme grave de sănătate... acest du-te-vino ... m-a îngrozit ... această presiune atât de mare că voi fi repatriat în țara mea a fost făcută într-un fel atât de exagerat că m-a speriat atât de tare încât m-am simțit îngrozit. (...) Pentru că văd că justiţia românească punea atâta presiune iar sistemul abuziv a făcut această presiune puternică, a ajuns chiar și aici în Italia și au insistat în acest mod puternic ... evident că nu eram într-o stare bună“, mai arată raportul care prezintă discuțiile lui Arsene cu un psiholog. 

„L-am sunat pe șeful poliției și l-am întrebat de ce nu pot sta într-o celulă goală”

Totodată, este consemnat faptul că fostul șef de CJ „experimentează o stare accentuată de disconfort subiectiv, care derivă în esență dintr-o lipsă de încredere în propriile capacităţi de a face față stresului emoțional la care este supus”.

„Înainte voiam să trăiesc, mergeam la sală, eram activ", ar fi spus fostul politician.

Raportul mai arată ca fostul șef de CJ consideră ca este nedrept ceea ce i se întâmplă și că „se simte speriat (…) de situația de…a fi trimis înapoi în România” și de a nu rămâne aproape de rudele sale în Italia.

În raportul psihologic Arsene vorbește și despre momentul arestării, relatând că a fost pus într-o celulă cu alți doi infractori, fapt care l-a „îngrozit”. „L-am sunat pe șeful poliției, pe care îl cunoșteam chiar ca fiind un înalt funcţionar și l-am întrebat de ce nu pot sta într-o celulă goală”, a mai susținut Arsene în discuțiile cu psihologul.

Fără semne de vinovăție 

Totuși, raportul mai notează că „persoana supusă evaluării reușește în continuare să atribuie o valoare și un sens propriei existențe oricât de aspru a fost pusă la încercare. Nu se identifică sentimente semnificative de vinovăție sau scăderi profunde ale stimei de sine. Se dovedeşte a fi hotărât în intenția sa de a depăși acest moment existențial dificil și, deși simte frică, dacă nu teroare, pentru ceea ce a suferit în România (de care se teme că s-ar putea întâmpla din nou), declară că are încredere în sistemul judiciar italian. (...) Limbajul este, per ansamblu, bine articulat și expresiv (...) Atent, orientat în coordonate temporal-spațiale convenționale, îngrijit ca igienă și îmbrăcăminte, disponibil pentru discuţii la care participă spontan și cu un nivel adecvat de cooperare”.

Raportul mai arată că diagnosticul de externare din Secția de primiri urgențe a Spitalului Universitar Policlinica Umberto I din Roma, în urma evaluării psihiatrice, a fost de „Ingerare necorespunzătoare de medicamente în tulburare de dispoziție nespecificată”. 

Arsene are de executat o pedeapsă de peste 6 ani 

Pe 10 martie 2023, Ionel Arsene a fost condamnat definitiv, pentru fapte de corupţie, magistraţii de la Curtea de Apel Braşov hotărând o sentinţă de 6 ani şi 8 luni de detenţie. Mandatul trebuia pus în executare de poliţişti, dar Arsene nu a fost găsit la domiciliul din Târgu Neamţ.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu a declarat anterior cu privire la motivele invocate de Ionel Arsene că „în România, sistemul penitenciar, prin spitalele acestea, poate şi are capacitatea de a se ocupa de toate persoanele bolnave psihic. Ca urmare, este greu de crezut că instanţa din Italia nu va dispune predarea”.

De altfel, ministrul a subliniat atunci că „statistica penală anuală a Consiliului Europei arată că România se află în categoria ţărilor cu cea mai scăzută rată de suicid din Europa, mai mult de 25% sub media europeană şi fiind pe un trend descendent. În schimb, Italia se află în categoria ţărilor cu cea mai ridicată rată de suicid din sistem penitenciar, mai mult de 25% peste media europeană”. 

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate