Cristi Danileț câștigă împotriva României la CEDO. Fostul judecător fusese sancționat pentru postări pe Facebook

0
Publicat:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România pentru încălcarea libertății de exprimare a fostului judecător Cristi Danileț.

Cristi Danileț/FOTO: Facebook

„Marea Cameră a CEDO – cel mai înalt for de justiție din cadrul Consiliului Europei ce reunește 46 state membre – tocmai a pronunțat soluția în cazul Danileț c. României privind libertatea de exprimare a magistraților în subiecte de interes general.

Am fost reprezentat de avocatele Nicoleta Popescu și Mihaela Ghirca-Bogdan cărora le mulțumesc din suflet pentru pregătirea acestui caz și reprezentarea de excepție în fața instanței europene”, a anunțat fostul judecător.

Cristi Danileț, fost judecător la Tribunalul Cluj, a dat statul român în judecată la CEDO după ce, în ianuarie 2019, a primit prima sancțiune disciplinară (scăderea salariului cu 5% timp de două luni) pentru criticile făcute pe Facebook privind PSD și statul de drept.

Danileț susține că sancțiunea i-a încălcat dreptul la libera exprimare și i-a afectat reputația profesională.

Acțiunea a fost depusă în martie 2021, iar în octombrie, CEDO a cerut Guvernului României să răspundă dacă sancțiunea a constituit o ingerință nelegală în libertatea de exprimare sau dreptul la viața privată.

Iată postarea din 9 ianuarie 2019 a judecătorului Cristi Danileţ:

„Poate că cineva remarcă totuşi succesiunea atacurilor, destructurărilor şi decredibilizărilor la adresa următoarelor instituţii: DGIPI, SRI, SPP, Poliţia, DNA, Jandarmeria, PICCJ, ICCJ, Armata.

Nu par întâmplătoare după declararea sus şi tare a «abuzurilor instituţiilor de forţă». Ştim cu toţii ce ar însemna lipsirea de eficienţă sau, mai rău, preluarea controlului politic asupra acestor instituţii: servicii, poliţie, justiţie, armată?

Şi, apropo de Armată: oare s-a aplecat cineva asupra dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Constituţie potrivit cărora «Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea (…) a democraţiei constituţionale»? Ce ar fi dacă într-o zi am vedea armata pe stradă păzind … democraţia, că tot am văzut azi că e în scădere coeficientul?! Nu v-ar surprinde să realizaţi că ar fi … constituţional!? Eu cred că nu vedem pădurea din cauza copacilor.”

Cristi Danileţ a mai primit o sancţiune din partea Secţiei pentru judecători a CSM, în luna decembrie 2021, fiind exclus din magistratură.

În februarie 2024, Camera CEDO a constatat violare a libertății de expresie. România a contestat decizia, iar cauza a fost trimisă la Marea Cameră. 

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete